Breaking News

America este atat de puternica, incat singura tara care ar putea s-o distruga este ea insasi

Sebastian Junger a revenit la RFI pentru a vorbi despre ultima sa carte, TRIB, apărută la editura 12/Hachette. Este vorba despre un eseu despre ființa umană în situații extreme, temă pe care a ilustrat-o și în documentare precum RESTREPO sau KORENGAL, și în cărți de non-ficțiune precum O FURTUNĂ PERFECTĂ – ecranizată cu George Clooney în rolul principal – FOC sau RĂZBOI, aceasta din urmă cuprinzând reportaje ale acestui „Hemingway al epocii noastre” din zone de conflict precum Sierra Leone și Afghanistan-ul anilor 1990.

TRIB, purtând subtitlul „Despre Apartenența și Întoarcerea Acasă”, combină meditația asupra omului în circumstanțe-limită cu o analiză intens personală și emoțională a impactului reintegrarii veteranilor într-o societate civilă derutantă și alienantă, în care cei care au trăit experiența războiului își pierd deseori reperele.

Este un subiect de mare actualitate, care apare și-n actuala campanie electorală, în care atât Clinton cât și Trump vorbesc despre asistența medicală pentru veterani, în special îngrijirea psihologică și psihiatrică. 50% dintre veteranii conflictului din Afganistan, ca să ne limităm la un singur teatru de razboi, beneficiază de ajutoare federale pentru dizabilități psihice – majoritatea cu stres post-traumatic – iar incidența sinuciderilor este absolut alarmantă. Sebastian Junger, care are studii de antropologie, formulează problema în termeni teoretici, pune în ecuație o realitate paradoxală: conflictul, pericolul împărtășit, trezesc virtuți umane primordiale pe care modernitatea le neagă sau le înnăbușă.

INTERVIU CU ALEX, UN ROMAN PLECAT IN LEGIUNEA STRAINA DE 6 ANI: Nu devii legionar pentru bani, este o vocatie!

Sebastian Junger: Am crescut într-o suburbie americană standard, unde adversitate prea mare nu era, dar nici sentimentul de apartenență. Lipsea spiritul scopului comun. Ca antropolog știu că o astfel de situație nu-i normală din punctul de vedere al experienței umane. Cunosc oameni care au trăit în cartiere mult mai solidare: mai săraci deseori, dar cu o experiență umană mai bogată. Simțeam că-mi lipsește ceva. Am decis deci să fac auto-stopul prin țară, ca s-o cunosc direct, nemediat. La marginea orașului Gillette, o așezare minieră foarte aspră din statul Wyoming, așteptam o ocazie la marginea drumului într-o zi foarte friguroasă de toamnă, când a venit către mine, dinspre oraș, un bărbat care n-arăta prea bine: părea fără adapost. Avea la el o cutie cu mâncare. M-a întrebat încotro merg; către California, i-am răspuns. M-a întrebat dacă am destulă mâncare; temându-mă că voi fi jefuit, am mințit că n-am decât o bucată de brânză. (Nu era adevărat, purtam bani economisiți și hrană destulă. Tot ce-mi trebuia.) A insistat să-mi dea mâncarea lui, explicând că s-a dus, ca în fiecare zi, la mină, să-și caute de lucru, dar i-au spus că-n acea zi n-au nevoie de el, așa că de masa de prânz n-are nevoie. Trăia în oraș într-o mașină abandonată, dar vroia să-mi dea mie mâncarea, pentru că era îngrijorat de soarta mea. M-a marcat, această experiență, pentru tot restul vieții.

Reporter: Ați înțeles că acel om face parte din tribul nostru comun, de ființe umane. Ce pierde societatea când pierde simțul apartanenței la acest trib?

Sebastian Junger: Cred că pierde moștenirea umană comună, de specie socială în care indivizii depind de cei din jur pentru siguranță și subzistență. Capitalismul, acest mare motor economic, ne-a adus foarte multe lucruri bune – domnia legii, drepturile omului, prosperitate pentru o porțiune considerabilă a populației umane – dar și un soi de mecanizare a vieții, organizarea societății de masă într-un fel care nu-i în armonie cu moștenirea noastră evolutivă și e greu de suportat din punct de vedere psihologic.

Reporter: Se poate susține că nicăieri nu este această „mecanizare a vieții” mai accentuată decât în America. Vorbiți despre o societate „de-tribalizată”, individualistă, și dați un citat din antropologul Sharon Abramowitz: „avem toate motivele să spunem că nu suntem o societate bună – că suntem o societate anti-umană”. În ce sens „anti-umană”?

Doi militari romani tata si fiu, impreuna in misiunea NATO din Afganistan: Am promis ca ne vom intoarce acasa amandoi sanatosi!

Sebastian Junger: Cred că doamna Abramowitz a vrut să spună că virtutea umană fundamentală a fost, pe tot parcursul evoluției speciei, că nu există supraviețuire individuală fără supraviețuire de grup. Misiunea individuală principală este să protejezi și să sprijini grupul căruia-i aparții, tu personal trăgând foloasele acestei relații. Societatea modernă ignoră însă din ce în ce mai mult preocupările comunitare în favoarea celor individuale, desprinzându-se astfel, din acest punct de vedere, de trecutul nostru evolutiv și evoluând către un mod de viață care-i complet nou și ne-încercat.

Reporter: Unul dintre pasajele care m-au afectat cel mai mult, într-o carte plină de astfel de pasaje, este cel în care descrieți „utopia socială trecătoare” a pericolului, a tragediei resimțite la nivel colectiv – în colectivități umane dintre cele mai diverse precum Yungai, în Chile, după cutremurul care a făcut 70.000 de victime în 1970, sau populația marilor orașe germane sub bombardamentele aliate ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Sebastian Junger: Un fapt interesant: cu cât mai grea situația, cu atât mai bine se comportă oamenii. Când e confruntată cu o amenințare la adresa existenței sale, o societate tinde să acționeze temerar și generos, fără egoism. Bunăstarea generează egoism, greutățile, invers, acțiune colectivă. Am văzut asta în timpul Blitz-ului londonez, în Sarajevo-ul asediat, după cutremurele care fac să dispară practic și diferențele de clasă. Deseori astfel de momente, în care țesutul social își manifestă soliditatea, provoacă nostalgii, pentru că reprezintă cu adevărat trecutul nostru evolutiv. Suntem făcuți, adaptați pentru astfel de circumstanțe.

Reporter: Unul dintre spațiile în care ființa umană se poate exprima natural, regăsindu-și trăsăturile originare, este războiul. În TRIB argumentați că „dacă războiul ar fi un rau absolut, toxic în toate efectele sale, probabil că nu s-ar întâmpla atât de des”.

Sebastian Junger: Războiul înseamnă pericol și dificultăți. Ființele umane reacționează la ambele unindu-se, acționând ca grup, ceea ce deseori alungă demonii lăuntrici. La Londra în timpul Blitz-ului autoritățile se așteptau la un influx masiv de cazuri psihiatrice. S-a întâmplat pe dos, numărul internărilor în clinicile de psihiatrie s-a micșorat în timpul bombardamentelor. Avem de-a face, în astfel de situații, cu indivizi în grupuri strâns unite, solidare, acționând deseori altruist, punând binele colectiv deasupra celui individual. Când sunt lăsați la vatră, după ce au luptat, se trezesc fără frații de pluton, nu se simt protejați pentru că-s singuri, nu pot găsi ceva de făcut care servește colectivitatea, și nu pot găsi un nou grup în care să se simtă în siguranță. Plus, trebuie să se re-adapteze la o societate modernă care-i în esență fiecare pentru sine, în care noțiunea binelui comun nu-i prea răspândită. Toate acestea sunt dezamăgitoare și deprimante. Iată de ce, dupa ce se întorc, mulți soldați cad în depresie.

Recrutare, parcurs si activitatea luptatorilor francezi. Cum arata o zi din viata unui candidat francez la jihad

Reporter: Îmi îngădui să vă citez din nou, în prelungirea a ceea ce ați spus: „societatea modernă a perfecționat arta de a-i face pe oameni să se simtă inutili”. Loialitatea, altruismul, auto-sacrificiul, sunt în civilie calități în bună măsură irelevante. „America este atât de puternică”, scrieți, încât „singura țară care ar putea s-o distrugă este ea însăși”.

Sebastian Junger: Soldații luptă pentru patria lor, America, dar la întoarcere găsesc o țară în luptă cu ea însăși, politic vorbind. Îmi închipui că e ceva deziluzionant în asta, ceva care-i pune în fața unei dileme: cum să TRĂIASCĂ pentru țara lor după ce au fost gata să MOARĂ pentru ea.

Reporter: „Societatea noastră este alienantă, rece și greu de înțeles”, scrieți. Incidența stresului post-traumatic este mai mare aici decât în alte țări și societăți cu experiența conflictului și pericolului. Există diferențe în acest sens, de fond sau nuanță, între SUA și alte societăți moderne?

Sebastian Junger: Nu am văzut studii comparative ale incidentei sindromului post-traumatic în diverse țări occidentale. Țara pe care am studiat-o cel mai mult este a mea, SUA, deci nu pot comenta acest aspect. Dacă incidența acestui sindrom este în ritm cu a altor boli psihice, cred că în linii mari acolo unde belșugul și modernitatea cresc, rata sinuciderilor și a depresiilor tinde să crească și ea. Presupun, fără a fi psiholog, ca rata reacțiilor traumatice de lungă durată cauzate de război sau alte adversități probabil tinde să crească de asemenea, pe măsură ce cresc bogația și modernitatea unei societăți.

Citeste mai multe articole pe teme similare pe site-ul RFI.

Articole asemănătoare

Iohannis anunta ca nu va face nimic in privinta remanierii Guvernului: CCR sa stabileasca ce avem de facut. Premierul m-a sunat ieri si ce credeti ca m-a intrebat?

Ioana Badulescu

ROMANIA – ALBANIA, 0-1 LA EURO 2016. Albania ne-a dat o lectie de onoare si de ambitie! Cea mai neagra infrangere pentru tricolori!

Lucy Ionesco

Schimbari majore pentru medicii care vor sa devina membri in comisiile de specialitate ale Ministerului Sanatatii

Lucy Ionesco