Bojdeuca lui Ion Creanga de la Iasi este in pericol. Apelul unui consilier judetean

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu aprilie 24, 2017 16:53

Bojdeuca lui Ion Creanga de la Iasi este in pericol. Apelul unui consilier judetean

Bojdeuca lui Ion Creanga de la Iasi este in pericol, iar un consilier judetean a lansat un apel pentru salvarea primului muzeu memorial din Romania, inaugurat in aprilie 1918. Liderul consilierilor judeteni ai PMP Iasi, Alin Aivanoaei, a depus la Consiliul Judetean o adresa prin care cere alocarea de urgenta a fondurilor necesare reabilitarii acoperisului si interventiei de urgenta la invelitoarea „Bojdeucii I. Creanga”. Patrimoniul existent trebuie salvat, cel putin pana la urmatorul apel de proiecte pe fonduri europene.

Concret, consilierul judetean PMP doreste alocarea din excedentul judetului Iasi a sumei prevazute in documentatia de avizare a lucrarilor de interventie si a indicatorilor tehnico economici pentru salvarea patrimoniului existent aflat in interiorul muzeului si evitarea producerii unor pagube ce pot fi produse acestui edificiu.

Solicitarea consilierului vine ca urmare a faptului ca Bojdeuca „Ion Creanga”, cel mai vizitat obiectiv din cadrul Muzeului National al Literaturii Romane din Iasi, a pierdut sansa de a fi reabilitata pe fonduri europene POR 2014 – 2020, Axa prioritara 5 – Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural.

„Intrucat Bojdeuca se infatiseaza vizitatorilor din tara si strainatate nu ca o arhiva, o colectie de documente vechi, originale, ci ca o sinteza vie, o oglinda moderna a vietii si operei unui mare creator roman si a lumii romanesti, consider ca avem obligatia de a salva patrimoniul cultural al judetului nostru. Trebuie sa identificam toate solutiile necesare pentru a moderniza si consolida cladirea, iar in situatia amanarii posibilitatii de a obtine finantarea europeana necesara reabilitarii in totalitate a acestui edificiu cultural de o valoare inestimabila, va solicit sa alocati din resursele financiare ale Consiliului Judetean Iasi, fondurile necesare reparatiei acoperisului si interventiei de urgenta la invelitoarea ‘Bojdeucii I. Creanga’ Iasi pentru a proteja patrimoniul existent pana la urmatorul apel de proiecte”, a transmis liderul consilierilor judeteni ai PMP Iasi.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.