Canada, noua destinatie care ii fascineaza pe romani. Cat costa un bilet de avion de la Bucuresti la Montreal sau Toronto

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu februarie 9, 2018 17:26

Canada, noua destinatie care ii fascineaza pe romani. Cat costa un bilet de avion de la Bucuresti la Montreal sau Toronto

Ridicarea vizelor de intrare în Canada, de la 1 decembrie 2017, a determinat o creștere a numărului de români care vor să călătorească peste Ocean. Potrivit unei analize a motorului de căutare momondo.ro, interesul românilor de a călători în Canada în 2018 a crescut cu 16% față de 2017. Principalele destinații către care călătorii români se îndreaptă pe parcursul acestui an sunt Toronto și Montreal. Costul biletelor de avion către Canada a rămas aproximativ același. Un zbor dus-întors cu plecare din București către Toronto costă în medie 667 de euro de persoană în 2018. Air Canada va opera pe Aeroportul Henri Coanda, din iunie 2018, patru curse saptamanale dus-intors pe rutele Bucuresti – Toronto si Bucuresti – Montreal.

O altă facilitate de călătorie pe care românii o vor avea, începând din luna iunie, este și introducerea zborurilor directe, dus-întors, de la București la Toronto și, respectiv, la Montreal, pentru perioada verii.

Cele mai multe căutări de zbor cu plecare din București sunt către Toronto. Datele momondo.ro arată o creștere de 52% în 2018 pentru zborurile către această destinație, pentru perioada 1 decembrie 2017 – 31 decembrie 2018, comparativ cu aceeași perioada a anului anterior.

Un interes în creștere a fost înregistrat și pentru zborurile către Montreal: românii au căutat cu 18% mai mult zboruri cu plecare din București către orașul canadian.

“Posibilitatea pe care românii o au de-acum înainte de a călători către Canada fără viză reprezintă o oportunitate de a planifica vacanțe către o destinație mai îndepărtată și pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a explora cultura specifică locului, așa cum am observat analizând căutările de zbor pe care aceștia le-au făcut în ultimele două luni pe momondo.ro. Pentru a fi mai ușor să găsească cele mai bune oferte de zbor, ei pot folosi una dintre funcțiile noastre – Alerta de Preț – și, prin setarea acesteia pentru zboruri către Canada, primesc notificări direct pe e-mail de fiecare dată când observăm o scădere semnificativă a prețului pentru rutele pe care ei le-au selectat”, a declarat Mircea Giurcă, reprezentant momondo.

Costul biletelor de avion către Canada a rămas aproximativ același. Un zbor dus-întors cu plecare din București către Toronto costă în medie 667 de euro de persoană în 2018, cu 4% mai mult decât în 2017. Când vine vorba de o călătorie către Montreal, costurile de zbor sunt ușor mai ridicate. Un zbor dus-întors către Montreal costă în medie 686 de euro de persoană.

momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto la nivel global. momondo este parte a KAYAK, companie independentă în cadrul Priceline Group.

Zboruri Air Canada de pe aeroportul Henri Coanda

Air Canada va opera pe Aeroportul Henri Coandă, din iunie 2018, patru curse săptămânale dus-întors pe rutele Bucureşti – Toronto şi Bucureşti – Montreal.

„Începând din 2018, compania aeriană Air Canada va opera zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către principalele aeroporturi ale Canadei: Montreal şi Toronto. Decizia companiei nord-americane a fost luată în urma discuţiilor cu şefii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care au convins reprezentanţii Air Canada să opereze curse directe pe principalul aeroport al României”, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Compania Air Canada va opera zborurile directe pe Aeroportul Henri Coandă cu aeronave Boeing 767. Primele zboruri directe Air Canada spre/dinspre România vor fi: Montreal – Bucureşti: 7 iunie, Bucureşti – Montreal: 8 iunie, Toronto – Bucureşti: 9 iunie şi Bucureşti – Toronto: 10 iunie. ”Le urăm `Bun venit` partenerilor noştri de la Air Canada şi ne bucurăm că au ales Aeroportul Henri Coandă Bucureşti drept cea mai nouă destinaţie.

Air Canada este una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, iar includerea Bucureştiului pe lista destinaţiilor acestei companii aeriene este o dovadă de încredere în calitatea serviciilor pe care le oferim, precum şi o confirmare a faptului că Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti devine un centru relevant de interes pe harta aviaţiei internaţionale.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.