Băieţi buni sau băieţi răi? Prietenie sau sex? Cine sunt “baietii rai”? De cele mai multe ori îi numim așa pe cei care scriu un minunat mesaj de iubire care-ți face ziua cel mai frumos moment din viață ta, până descoperi că același mesaj a mai făcut fericite și alte femei în acea zi. Sunt acei băieți care au decis să meargă pe eficientă și să-și câștige timp personal și de calitate.
“Baieţii răi” știu să “scoată bani şi din piatră seaca”, au timp liber atunci când vor, găsesc plăcere de viață fără renunțări de orice fel, știu să-și împlinească propriile nevoi și țeluri, acest fapt dându-le ocazia să nu-și împartă prea mult timpul cu o femeie, deoarece au un timp alocat propriei persoane. Sunt acei “baieţi” care nu-și pot menține atenția concentrată prea mult pe o singură femeie și nici prea mult pe lucruri care-i fac să-și consume timpul și energia inutil. Sunt acei “baieţi” cărora nici în glumă nu le trece prin cap să-ți asculte neliniștile.
De cealaltă parte, există categoria diametral opusă, cea a “băietilor buni”, care-și sacrifică timpul lor pentru a-l petrece cu ține, care te ascultă, te apreciază pentru inteligență ta, pentru cultura ta, pentru puterea ta de dăruire, pentru profesionalismul tău, pentru … și lista poate continuă mult. Și cum te tot “apreciază”, ajungi să crezi că dincolo de ideea de femeie și bărbat mai este și altceva, o comunicare reală, adevărată, o apreciere sinceră a ceea ce ești și doar atât. Uneori femeile ajung să creadă astfel că pot stabili o relație de prietenie reală și autentică cu acel bărbat “bun” și să rămână așa pentru totdeauna, o mică “plăcere vinovată”.
Și vine la un moment dat surpriza…
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cele două categorii nu există și este doar o apreciere superficială asupra bărbaţilor.
“În realitate, nu există băieți buni și băieți răi, există doar bărbați cu nevoi proprii și personale. Există doar oameni, există doar suflete care caută cea mai bună modalitate pentru a simți împlinirea în viață. Și, acel băiat bun, este posibil că, în timp ce tu îți deschizi sufletul și crezi că te ascultă, te înțelege și observă cât de minunată ești și câte calități ai, undeva în interiorul ființei lui, să se întrebe: “oare dacă stau cuminte și-o ascult, după ce termină (și sper să se termine repede!) vom putea cândva să avem o relație și să facem și noi sex?”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Iti recomandam: Domnii prefera intr-adevar blondele? O explorare in profunzime a psihosexualitatii noastre
Psiholog: Dependentele apar din cauza unui gol interior precum lipsa iubirii sau stima de sine
Antrenorul Mintii: Cu cat ne copilarim mai mult, cu atat relatia de cuplu va fi mai durabila
Atunci apare frustrarea…
Pentru că multe persoane își fac idei preconcepute și împart oamenii în categorii, când se vor lovi de realitate, atunci vor cunoaște ce înseamnă frustrarea.
“Ea, “minunată și plină de calităţi”’ află că acel bărbat “minunat și plin de calitati” este doar un om ca și ea și poate era lângă ea și pentru altceva decât doar s-o asculte și calitățile ei nu erau neapărat pe primul loc sau singurele în lista lui de aprecieri. Iar el, de cele mai multe ori, își pune întrebarea pe care și-o pun “baieţii buni”: “De ce derbedeul, infantilul, și … ăla are câte o femeie în pat în fiecare seară și eu nu? Eu ce am de sunt doar “un bun prieten”? Întrebări mai utile ar fi: “eu ce fac încât să am acest rezultat și cum aș putea să fac altfel?” Oare câți dintre ei știu răspunsul? Și oare câți dintre cei care-l știu, hotărăsc să și facă un lucru în privință asta?”, menţionează psihologul Laura Maria Cojocaru.
De ce femeile sunt prietene cu “băieţii buni”, dar fac sex sau leagă relații cu “băieţii răi”?
Răspunsul este simplu: pentru că “băieţii răi” au trei atitudini utile: asertivitatea (au învățat să ceară ceea ce au nevoie), sinceritatea (nu vor ascunde niciodată că vor să facă sex cu femeia din față lor, nici față de ea, nici față de alte persoane) și asumarea (își asumă atât un răspuns afirmativ cât și unul negativ, deoarece în ambele cazuri ei își propun să lase viața să merga înainte și să caute în continuare cele mai bune soluții pentru a o face cât mai plăcută).
“Tot ceea ce exprimă “băieţii răi” atât verbal, cât și non-verbal, este evident pentru toată lumea. Ei au renunțat să joace rolul “băiatului bun” și și-au asumat ca atare ceea ce sunt și trăiesc orice experienţă oferită de viață. Cu ei știi întotdeauna cum stai. Știi că poți alege între a spune “da” sau “nu” în mod cinstit pentru amândoi. Ceea ce arată ei este de fapt respect față de feminitate, față de inteligența și capacitatea femeii de a lua o decizie în cunoștință de cauză, fără trucuri sau păcăleli”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Nu trebuie să judecăm! Nevoile se schimbă odată cu înaintarea în relație
“Orice relație începe cu un schimb de vorbe, de păreri, de lucruri în comun, orice relație începe ca o prietenie, însă, este posibil, ca pe măsură ce relația evoluează, nevoile unuia dintre parteneri sau poate ale ambilor, să se schimbe. Ce facem în acest caz? Putem doar să fim sinceri, în primul rând cu noi înșine, să ne definim clar ce anume vrem atunci când alegem să interacționăm cu o persoană de sex opus și mai apoi să fim sinceri cu persoana din fața noastră. Atâta timp cât nu ne este nouă clar ce anume vrem și atâta timp cât nevoile fiecăruia nu sunt exprimate în mod clar și evident pentru celălalt, avem oare dreptate să ne supăram, să fim triști, să fim frustrați?”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.
În opinia specialistului, pentru a putea construi relații reale și solide, avem cu toții nevoia ca – femei sau bărbați – să ne concentrăm atenția asupra a trei aspecte relevante care pot face diferență: sinceritate, asertivitate și asumare:
Sinceritatea, în primul rând cu noi înșine, apoi față de cei cu care interacționăm, ne scoate din iluzie și ne aduce mai aproape de ceea ce căutăm. Orice persoană poate fi în toate felurile și ne putem activa multiple fațete ale personalității noastre în funcție de circumstanțe, nevoile de moment, aspirații, visuri de viitor;
Asertivitatea – adică a spune direct ceea ce gândim și ce nevoi avem;
Asumarea a ceea ce suntem și a tipului de răspuns primit ne eliberează de chingile iluziilor.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti citi si pe Facebook, Twitter sau Google Plus.