Gabi Firea despre evenimentul dedicat Simonei Halep: Am avut cea mai buna intentie, dar rezultatul nu a fost cel dorit. E clar ca am gresit, atat eu cat si echipa

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu iunie 18, 2018 13:19

Gabi Firea despre evenimentul dedicat Simonei Halep: Am avut cea mai buna intentie, dar rezultatul nu a fost cel dorit. E clar ca am gresit, atat eu cat si echipa

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a recunoscut, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru RFI România, că a greșit alegând să-i înmâneze Simonei Halep cheia orașului și diploma de execelență în timpul evenimentului organizat pe Arena Națională.

Gabi Firea a fost de acord că momentul ar fi trebuit să aibă loc într-un cadru mai restrâns, după care Simona Halep să se fi dus singură la întâlnirea cu fanii săi de pe Arena Națională. Iată mai jos declarația completă a primarului general al Capitalei despre acest subiect:

”M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenții au existat încă din prima clipă – că nu a ieșit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret … Eu am avut cea mai bună intenție, dar rezultatul nu a fost cel dorit și este clar că am greșit, atât eu cât și echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din București acum o săptămână și după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc și moment să înmânez cheia orașului și diploma de excelență , după ce îi conferisem deja titlul de cetățean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Națională, acolo unde noi am organizat cu mare drag și cu tot sufletul întâlnirea Simonei cu fanii săi”, a spus Gabi Firea la RFI.

Citeste si: Gabriela Firea, intre aplauze fake si huiduieli reale. G4media: Firea a vrut sa pluteasca pe valul popularitatii Simonei Halep

Scandalul „Halep”, o greseala majora a PSD care se va deconta in sondaje

Liviu Dragnea l-ar fi dat afara pe coordonatorul online al PSD George Harabagiu, dupa colajul foto potrivit caruia Halep ar fi fost huiduita pe Arena Nationala

„E adevărat, eu am mers doar pe ideea că așa se procedează în toată Europa, așa se procedează și în America, văzusem și ca jurnalist astfel de evenimente… Toată dimineața de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede și mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona și m-am gândit că voi fi acuzată de aroganță dacă nu merg acolo să înmânez și să plec – pentru că asta a fost și ideea – să înmânez cheia, să mă retrag și să urmeze tot showul pe care l-am pregătit . Nu a existat nicio secundă intenția de a rămâne eu în continuare la evenimentul Simonei Halep… Acum la rece putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aș fi bucurat să fiu mai înțeleaptă sau mai prevăzătoare și să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei, la sediu sau poate la o altă locație, și apoi la Arenă să meargă doar Simona, bineînțeles că acum cu mintea de azi, știți cum e… mintea românului cea de pe urmă”, a mai spus primarul general al Capitalei.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora