8.9 C
România
30 septembrie 2020
Imigranti in Europa
Externe

Imigrantii iau cu asalt centrul Europei. Record de refugiati in Ungaria

Centrul Europei este luat cu asalt de imigranti. Peste doua mii de refugiati au ajuns, luni, in Ungaria, iar potrivit presei maghiare, niciunul dintre refugiati nu are intentia sa mearga in taberele de refugiati, aproape toti intentionand sa tranziteze Ungaria si sa mearga mai departe.

Un număr record de peste 2.000 de imigranți au trecut luni granița sârbă pentru a intra în Ungaria, țară membră a Uniunii Europene (UE), a anunțat marți poliția ungară, relatează AFP.

În total, 2.093 de imigranți, cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi, au trecut granița sârbo-ungară în apropiere de satul ungar Roszke, a anunțat poliția într-un comunicat.

Refugiatii au intrat în Ungaria cu doar câteva zile înainte ca autoritățile locale să termine instalarea barierei destinate să împiedice sosirea imigranților, anunțată pentru 31 august de guvernul ungar. Acest gard este prevăzut să se întindă de-a lungul celor 175 de kilometri ai frontierei sârbo-ungare.

Acești imigranți fac parte din grupul de 7.000 de persoane care încearcă să ajungă în Europa de Vest și a căror călătorie a fost blocată săptămâna trecută după ce Macedonia a decretat stare de urgență și și-a închis frontierele, fiind copleșită de afluxul de refugiați.

Mai mulți imigranți au afirmat că au traversat într-o primă fază Macedonia, apoi Serbia.

Criza refugiaților este cea mai gravă cu care s-a confruntat Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.

De la începutul acestui an, în Ungaria au sosit peste 100.000 de solicitanți de azil, mai mult decât dublu față de anul 2014. În 2012 doar 2.000 de imigranți au sosit în țară.

Stiri pe aceeasi tema

Incendiul de la Grenfell Tower din Londra s-a soldat cu cel putin 30 de morti, a anuntat seful politiei metropolitane

Ioana Badulescu

Palestina nu poate exista pentru ca in araba nu exista litera „P”

Cristiana Petrariu Bota

Companiile rusesti retrag miliarde de dolari din bancile occidentale de frica sanctiunilor economice

Bogdan

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult