Președintele Klaus Iohannis nu semnează, deocamdată, revocarea din fruntea DNA a Laurei Codruta Kovesi și susține că nu este îngrijorat de o posibilă suspendare a sa din funcție. Analiza este în curs – transmite Klaus Iohannis, care acuză în schimb PSD că încearcă să amputeze puterile președintelui.
Pe acest fundal tensionat politic, Klaus Iohannis a afirmat, din nou, că nu este îngrijorat de o posibilă suspendare, provocată de un eventual refuz de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi.
„Sigur, este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil. Nu putem să aşteptăm de exemplu până în decembrie, dar nu cred că cineva serios se aşteaptă de la mine să aplic o decizie într-o zi sau două. Este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil, nu pot să stau până în decembrie. Nu-mi doresc să ajungem într-un stat care se bazează pe o formă fără fond (…) Cred că se grăbesc un pic pesediştii. Eu n-am afirmat în niciun fel ce voi face în perioada imediat următoare (…) Repet: nu va exista nicio suspendare pentru că nu există niciun temei”, a spus Iohannis.
„Putem să constatăm destul de uşor că PSD încearcă de o bună vreme încoace să amputeze puterile preşedintelui. Un partid, atenţie. De ce? Fiindcă preşedintele României, evident, are în multe privinţe alte păreri decât majoritatea psd-istă. Am văzut această dorinţă prima dată când s-a modificat legea ANCOM. A continuat discuţia şi la legile justiţiei, unde puterea pre;edintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară din legile care au fost în vigoare. Nu cumva acestea au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? Este clar că PSD încearcă prin toate mijloacele de care dispune să diminueaze puterea preşedintelui”, a mai spus președintele.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit ieri la Palatul Cotroceni, delegaţia Comisiei de la Veneţia aflată în vizită la Bucureşti. Delegația a avut un schimb de opinii cu Ministerul Justiției, președinte, DNA și alte instituții cheie privire la cele trei proiecte de modificare a legilor din justiție.