Dragnea il ironizeaza pe Iohannis pe adresa privind sefia SIE: O sa o citesc pana voi intelege, poate e nevoie de o dezbatere
Breaking NewsPolitica

Liviu Dragnea: Mitingul antiguvernamental din 10 august din Piata Victoriei a fost o tentativa de lovitura de stat. Multinationalele finanteaza miscarile de strada

Mitingul antiguvernamental din 10 august din Piaţa Victoriei a fost o tentativă de lovitură de stat eşuată, iar intervenția Jandarmeriei contra ”unor brute, unor animale” a fost legală. În plus, Klaus Iohannis este cel care a incitat la violențe, iar ”multinaţionalele finanţează mişcările de stradă şi asociaţiile care protestează faţă de măsurile Guvernului, îndemnându-şi angajaţii să iasă la protest, întrucât au anumite interese economice”. Acestea sunt primele reacții venite de la liderul PSD Liviu Dragnea după evenimentele violente din Piața Victoriei, și au fost exprimate marți seara, la Antena 3, acolo unde, tot domnia sa, a spus că a fost victima unei ”tentative de asasinat”, în urmă cu un an.

Redăm mai jos fragmente din declarațiile lui Liviu Dragnea:

„… Ce am văzut? Eu am văzut o tentativă de lovitură de stat eşuată. Asta am văzut. Asta se dorea. Asta se vorbea. Şi s-a văzut. Adică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui şef de stat, să inciţi în continuare la violenţe exact în minutele în care fata jandarm era aproape linşată de nişte brute, de nişte animale. Ăia erau oameni, erau protestatari paşnici? Cei de la PNL şi USR au început să strige că să se ancheteze jandarmii, dar nu a zis niciunul despre incendiere, de cum luau bucăţi de caldarâm să arunce în jandarmi. A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct…”.

„ … Jandarmii erau loviţi şi Iohannis le spunea «lăsaţi-vă loviţi». (…) Jandarmeria a acţionat legal, cu respectarea regulamentului. Asta cu diaspora a fost o păcăleală. Sigur au fost adunaţi de cineva acolo”.

„S-ar putea să fie protest împotriva lui Iohannis. E o fierbere în partid că de ce nu începem şi noi protestele la poarta lui Iohannis. Şi e foarte posibil să facem asta. Nu cu pietre, nu cu foc, nu cu bătut jandarmi, proteste cum au mai fost”.

Liderul PSD susține că a fost victima unei tentative de asasinat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, marţi seara, la Antena 3, că în aprilie 2017 a existat o tentivă de ucidere a sa, spunând că au fost patru străini care au stat trei săptămâni aici, plătiţi de ”un om foarte celebru din lume”.

”Am avut anul trecut în aprilie o tentativă de a fi omorât. Au venit patru străini, au stat trei săptămâni aici, la Athenee Palace. Mă rog, am scăpat”, a afirmat Dragnea.

El a spus că respectivii au ajuns în preajma sa şi a susţinut că ”suntem într-un stat parţial mafiot, statul paralel este o mafie”.

”Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Am aflat cine îi plătise, dar nu pot spune asta. Un om foarte celebru în lume”, a mai declarat Dragnea.

Întrebat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Liviu Dragnea a replicat: ”Nu eu mă gândesc la Soros, el se gândeşte la mine”.

Articole asemănătoare

Cererea MAI de prelungire a votului dupa ora 21.00 a fost respinsa de BEC

Lucy Ionesco

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a demisionat, nu inainte de a transmite o atentionare privind fondurile UE

Ioana Badulescu

FMI nu vrea Codul Fiscal in actuala forma deoarece poate fi un pericol pentru Romania

Lucy Ionesco