METEO. Ciclonul Peter aduce iarna in Romania, de duminica sunt asteptate ninsori si temperaturi scazute
Meteo

METEO. Ciclonul Peter aduce iarna in Romania, de duminica sunt asteptate ninsori si temperaturi scazute

METEO. Ciclonul Peter aduce iarna in Romania, de duminica fiind asteptate ninsori si temperaturi scazute in majoritatea regiunilor. Potrivit meteorologilor, vremea va deveni din ce în ce mai rece datorita unui ciclon cu masă de aer rece care va ajunge în ţara noastră sâmbătă noapte, mai întâi în partea de nord. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea şi sub zero grade în timpul nopţii.

Conform specialiştilor în meteorologie, este vorba despre ciclonul Peter. Acesta ajunge în nord-vestul României în noaptea de sâmbătă şi se va extinde treptat, acoperind toată ţara. Temperaturile vor scădea până la 2-4 grade, la început în nord şi în centru, apoi în restul ţării. Noaptea, valorile termice vor fi chiar şi negative.

„Vremea va fi, în general, închisă în toată ţara. Maximele vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Cel mai frig va fi în Moldova, unde vom avea 4, 5 grade. În Bucureşti vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros şi temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi şi în restul ţării, ceva mai multe în partea din sud-vest şi sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem şi lapoviţă şi ninsori. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, de exemplu, sau în nordul Orientalilor – la înălţimi mari, peste 1.800 de metri”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu Dinu Mărăşoiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Un alt ciclon va intra, tot în weekend, în ţara noastră dinspre Marea Adriatică. Numa va aduce, însă, o masă de aer cald ce va provoca ploi abundente în sud şi sud vest, iar săptămâna viitoare, lapoviţă şi ninsoare în zonele de deal şi la munte. Meteorologii spun că nu este exclus ca ninsorile să apară şi în restul ţării.

Articole asemănătoare

VREMEA IN WEEKEND. Ploua torential pana sambata seara, pericol de inundatii in Neamt, Bacau si Vrancea

Lucy Ionesco

Vremea se raceste brusc in toata tara, meteorologii au anuntat ninsori si viscol

Lucy Ionesco

METEO: Vremea se va raci in urmatoarele doua saptamani si va deveni geroasa in unele zone ale tarii

Delia Ion