Ministerul Educatiei ar putea adopta un proiect privind acordarea subventiilor pentru camine si cantine studentesti

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu februarie 10, 2018 14:25

Ministerul Educatiei ar putea adopta un proiect privind acordarea subventiilor pentru camine si cantine studentesti

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, s-a întâlnit vineri, cu o delegaţie a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), condusă de preşedintele acesteia, Marius Deaconu. Cu acest prilej, au fost abordate subiecte de actualitate privind facilităţile acordate studenţilor, precum şi teme legate de asigurarea calităţii în învăţământul superior, după cum urmează:

– Reprezentanţii ANOSR au lansat propunerea, aceasta fiind agreată, de principiu, de către ministrul Educaţiei, de a modifica legislaţia în ceea ce priveşte acordarea ajutorului în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare (EURO 200), atât în materie de criterii de eligibilitate, cât şi la acordarea subvenţiei propriu-zise

– În ceea ce priveşte studenţii etnici români, a fost adusă în discuţie posibilitatea măririi burselor acordate acestora, precum şi posibilitatea de a cumula diferitele tipuri de burse

– La iniţiativa ANOSR, ministrul Educaţiei Naţionale şi-a afirmat deschiderea faţă de elaborarea unui proiect de metodologie privind acordarea subvenţiilor pentru cămine şi cantine studenţeşti

– În ceea ce priveşte introducerea cursurilor de etică şi integritate academică în planurile de învăţământ ale programelor de studii universitare de master şi doctorat, în instituţiile de învăţământ superior, ANOSR şi-a exprimat intenţia de a trimite către MEN un proiect de ghid al normelor de redactare şi citare a surselor bibliografice din cadrul lucrărilor ştiinţifice, alături de o propunere de fişă de disciplină a cursurilor mai sus menţionate. Ministrul Valentin Popa şi-a exprimat deschiderea faţă de o colaborare între toţi actorii interesaţi, în vederea implementării unor practici unitare în domeniu

– A mai fost menţionată şi posibilitatea realizării unor modificări legislative în ceea ce priveşte alocarea subvenţiilor pentru transportul local în comun.

În urma celor discutate, se va trece la o analiză aprofundată a celor propuse de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în vederea integrării celor agreate în viitoarele acţiuni ale Ministerului Educaţiei Naţionale, în limita competenţelor care îi revin.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora