Minivacanta intre 12 si 15 august 2017 de Sfanta Maria. Guvernul le acorda bugetarilor o noua zi libera

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu iulie 20, 2017 21:41

Minivacanta intre 12 si 15 august 2017 de Sfanta Maria. Guvernul le acorda bugetarilor o noua zi libera

Minivacanta intre 12 si 15 august 2017 de Sfanta Maria. Guvernul a adoptat in sedinta de joi un proiest de hotarare prin care le acorda bugetarilor o noua zi libera, astfel incat sa se faca legatura intre weekend-ul 12-13 august si 15 august, cand se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului.

Hotararea de Guvern stabileste ca bugetarii vor avea in total o minivacanţă de patru zile, între 12 şi 15 august, urmand a fi declarata zi libera si data de 14 august 2017.

Guvernul intenţioneză să declare ziua de 14 august liberă pentru a face ”o punte” între weekendul 12-13 august şi ziua de 15 august, când va fi sărbătorită Adormirea Maicii Domnului.

Potrivit Codului Muncii, Adormirea Maicii Domnului este zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii trebuie să primească liber de la serviciu.

În luna mai, Guvernul a decis să declare ziua de 2 iunie să fie liberă, astfel că bugetarii au beneficiat de o minivacanţă de cinci zile, între 1 şi 5 iunie.

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.