Social

Mirela Sabina Ene, fizician si cercetator in stiintele creierului pe un salariu de 400 de lei

Mirela Sabina Ene este fizician, cercetător în științele creierului. Mirela Sabina Ene vinde haine de copilași la un mall din București. Asta n-ar fi o problemă, e normal ca cineva să muncească pentru a se întreține. Anormal e că salariul de 400 de RON pe care-l primește pentru a analiza un țesut cerebral patologic e mai mic decât simbria alocată întru specializarea în bodyuri, chiloți și dresuri, scrie Antena 1 pe pagina online. 

Când se înălțase copăcel, prinse a răspunde cu ”Doctoriță” la sâcâitoarea întrebare: ”Mirela, ce vrei să te faci când vei fi mare?” Asta dorea, să salveze oamenii. A ajuns la Universitatea din fața statuilor, la Facultatea de Fizică, una grea. S-a tras spre cercetare în științele creierului, ceva ce sună cam neprietenos pentru o domnișoară. WOW, pentru cei din afară este, însă, cool, Cercetător Fizician. Înăuntru, însă, nu e la fel. Când au chemat-o să-i comunice salariul pentru jumătatea de normă, a zis că poate e bășcălie: 400 RON. Atât putea medicina noastră, cercetarea noastră, să ofere. Nițel sub 100 de euro la fiecare 30 de zile…

S-a tras spre un magazin de îmbrăcăminte pentru copilași, patronat de cel mai bogat om din lume. S-a băgat acolo mai pe seară, dimineața trebuie să calculeze adâncimea exactă prin care chirurgul va introduce un electrod în cutia craniană, pentru a localiza o leziune epileptică. Patru ani de facultate plus doi de master. Vorba bagabonților din Centrul Vechi: ”Păi dacă nu i-a plăcut școala din prima?”

Îți poate vorbi ore în șir despre ”Boala neagră”, despre marele Iulius Cezar, care se pare că a avut epilepsie, despre bromura de potasiu, cu care s-au făcut primele tratamente moderne, despre fenobarbital…Mirela Sabina Ene nu se plânge. E în firea lucrurilor ca omul să muncească pentru a se întreține. Plus că jobul din a doua parte a zilei chiar e plăcut: ajuți un tătic nepriceput să ”lipească” un pantofior de culoarea unei curele ori o mămică să asorteze dresurile cu cămașa. Problema nu-i aici. Poate ”găti” pentru operație un echipament super-performat, iar ceva mai pe seară, după ce a parcat un tricou de 5-6 ani pe un umeraș, poate ajuta un prichindel de clasa zero să se ”gătească” pentru a doua zi. Nepotrivirea e că la final de lună părăsește Mall-ul cu mai mulți bani decât atunci când stinge becul din încăperea pe care scrie ”Investigație Electroencefalografică”.

Povestea-i descoperită și istorisită de Ioana Mândruță pe un site unde nu parchezi decât dacă ești din domeniu. Dacă nu, denumirea, ”Chirurgia Epilepsiei” te sperie, așa că stai, cumințel, în chilia ta. Ioana scrie că Mirela nu se plânge, Mirela zice că nu are de ce. Adaugă: ”Cu răbdare și pasiune poate că lucrurile se vor schimba”.

Deși, seara, atunci când pune la loc niște fesuri portocalii răscolite de o mămică grăbită, e perfect conștientă că totul va rămâne la fel…

Articole asemănătoare

Romania trece in al doilea scenariu de raspuns la coronavirus, tara noastra are 29 de cazuri de infectare confirmate

Lucy Ionesco

Procurorul general al Romaniei, reactie la decizia CCR: Asteptam considerentele acestei decizii. Magistratii vor sa stie daca vor mai avea independenta

Ioana Badulescu

Rudel Obreja a „fentat” instanta, inchizandu-si telefonul

Corina Alexandru