Ofensiva Oluja sau cealalta fata a povestii din fosta Iugoslavie

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota august 4, 2015 20:48

Ofensiva Oluja sau cealalta fata a povestii din fosta Iugoslavie

Intr-un material intitulat „Crimele celorlalti”, publicat pe site-ul Deutsche Welle, Nemanja Rujević face o analiza a ofensivei „Oluja” din fosta Iugoslavie. Nimeni nu mai pomenește de partea croată că venirea iminentă a soldaților croați i-a făcut pe 200.000 de sârbi să se refugieze. Cei mai mulți nu s-au mai întors la casele lor. Mai multe instanțe internaționale au calificat cele întâmplate drept epurare etnică. Nu se mai spune azi în Croația nimic nici despre crimele din răzbunare, cărora le-ar fi căzut victime între 700 și 2.500 de civili sârbi rămași în zonă. În Serbia, pe de altă parte, operațiunea este comemorată printr-un doliu național.

În urmă cu 20 de ani, în războiul din fosta Iugoslavie începea ofensiva croată sub numele de „Oluja”, care a vizat eliberarea regiunilor croate ocupate de sârbi. Până azi, sârbii și croații au poziții opuse în ceea ce privește operațiunea, scrie DW.

Savo Štrbac era încă în pat în camera sa când primele grenade au fost detonate la Knin. Bărbatul a știut însă imediat: au venit croații. „Am fugit la fereastră. Deasupra orașului se puteau vedea norii exploziilor. Era ca o grindină, una uriașă”, își amintește el. Artileria trăgea efectiv „la întâmplare”, insistă el.

Bărbatul era membru al guvernului instalat de sârbi în autoproclamata Republică Srpska Krajina, cu capitala la Knin. Chiar dacă nerecunoscută pe plan internațional, guvernul sârb controla atunci de fapt cam o treime din suprafața de azi a Croației. Era în mijlocul războiului care a dus la prăbușirea Iugoslaviei multietnice.

Sărbătoare și doliu

Zvonko Milas a participat la ofensiva „Oluja” – furtună în limba serbo-croată – în calitate de ofițer al armatei croate. Astăzi el este parlamentar la Zagreb, pentru Uniunea Croată Democratică. Milas susține că niciun foc de artilerie nu a fost tras la Knin. „Nicio clădire nu a fost distrusă.”

Milas vrea mai degrabă să vorbească despre crimele comise de sârbi în 1991, mai ales despre atacurile brutale asupra orașului său natal Vukovar, la granița cu Serbia. „Am fugit prin lanul de porumb cu fiul meu de cinci ani. După război nu mi-am mai recunoscut orașul natal. Erau numai ruine.”

„Oluja” a durat doar 84 de ore – atât a fost necesar pentru a readuce, practic fără rezistență, teritoriul separatist din nou sub control croat. La 20 de ani de la eveniment, croații îl sărbătoresc cu mare pompă. Atât la Knin, cât și în capitala Zagreb, cu o mare paradă militară.

Nimeni nu mai pomenește de partea croată că venirea iminentă a soldaților croați i-a făcut pe 200.000 de sârbi să se refugieze. Cei mai mulți nu s-au mai întors la casele lor. Mai multe instanțe internaționale au calificat cele întâmplate drept epurare etnică. Nu se mai spune azi în Croația nimic nici despre crimele din răzbunare, cărora le-ar fi căzut victime între 700 și 2.500 de civili sârbi rămași în zonă. În Serbia, pe de altă parte, operațiunea este comemorată printr-un doliu național.

Cealaltă variantă a poveștii este ignorată

Deputatul croat conservator Milas spune că țara sa sărbătorește victoria într-un război care i-a fost impus. Toți criminalii de război ar trebui trași la răspundere, crede el, dar nu poate să explice de ce, până acum, doar o singură persoană a fost condamnată pentru atrocitățile comise în timpul operațiunii „Oluja”. Milas atrage atenția că în Croația este valabilă separația puterilor în stat și adaugă: „Știți că uneori dreptul și dreptatea sunt două lucruri diferite.”

Ivica Đikić este mult mai critic. „Înainte de a sărbători atât de pompos, Croația ar trebui să lămurească crimele comise împotriva populației sârbe”, spune redactorul-șef al ziarului de la Zagreb Novosti, publicat săptămânal pentru minoritatea sârbă. „În toți acești ani, elitele croate conducătoare au încercat mereu să cimenteze ideea că „Oluja” a fost o operațiune cu caracter eliberator. Partea cealaltă a ofensivei a fost ignorată – epurarea etnică sau dorința exprimată public de președintele croat de atunci Franjo Tuđman, de a reduce numărul sârbilor din Croația la sub 3% din populația țării.”

Đikić subliniază că verdictul Tribunalului pentru fosta Iugoslavie de la Haga, care i-a achitat pe comandanții militari croați, ar arăta că operațiunea ar fi fost una curată. Totuși, judecătorii nu au negat crimele comise: din contră, instanța recunoaște epurarea etnică comisă de croați. Tribunalul a respins în februarie anul acesta plângerile ambelor părți, după ce Belgradul și Zagrebul s-au acuzat reciproc de genocid.

Departe de reconciliere

Sârbii ar fi pe bună dreptate indignați că aceste crime comise în Croația au rămas nepedepsite, susține Dragan Popović, șef al unui institut politologic de la Belgrad. Totuși, Serbia nu-și admite propriul rol la începutul războiului, când Republica Srpska Krajina a fost practic creată de regimul de la Belgrad, care a sprijinit-o direct financiar, politic și militar. „Potrivit estimărilor, 180.000 de croați ar fi fost obligați atunci să-și părăsească locuințele – deci cam aceeași amploare cu epurarea etnică săvârșită mai târziu de croați. Serbia nu are deci, din această cauză, niciun motiv să se considere mai morală”, admite Popović.

Ce spune despre asta fostul secretar al guvernului sârb din Krajina Štrbac? Nu prea multe. „Confruntările din secolul 20 dintre sârbi și croați au fost mereu sângeroase și nemiloase. Dar sârbii au avut mereu mai mult de suferit.” La fel ca fostul soldat croat Milas, Štrbac vorbește mult mai pe larg despre suferințele propriului popor. Mulți sârbi ar fi căzut victime ale „crimelor ritualice”, care rememorează simbolic crimele comise de fasciștii croați în rândul sârbilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ultimele două decenii au fost deci puternic marcate de învinuri reciproce, ceea ce face ca reconcilierea să fie foarte dificilă. Multe întrebări rămân fără răspuns – de la soarta celor dispăruți, până la încă controversata frontieră de la Dunăre. „Toți politicienii din regiune – fie ei de dreapta sau de stânga – recurg mereu la argumentul naționalist”, constată Popović. El se teme că, fără recunoașterea sinceră de către ambele părți a crimelor comise, umbrele războiului nu se vor disipa niciodată.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.