Panama Papers este un nou episod din lupta statelor lumii cu banii negri. Scandalul Panama se circumscrie unei teme globale mai largi. A existat, în anul 2014, subiectul Lux Leaks, prin care o serie de companii multinaţionale au beneficiat de o negociere la plata taxelor cu fiscul din micul stat european, Luxemburg. Totul, sub eticheta legală numită soluţie fiscală anticipată. Dezvăluirile au fost făcute tot de o investigaţie jurnalistică. RFI noteaza ca ancheta oficială continuă şi astăzi şi este coordonată de un comisar din Comisia Europeană condusă chiar de Jean Claude Juncker, prim-ministrul din acea perioadă al Luxemburgului.
În anii 2012-2013, fiscul german şi cel american au luat cu asalt băncile elveţiene pentru a le obliga să le spună numele unor clienţi suspectaţi de evaziune în ţara de origine. S-a ajuns zilele acestea şi la scandalul Panama. Dar până aici s-au întâmplat şi alte lucruri în materie de urmărire a banilor negri sau a celor nefiscalizaţi. Cu rezultate mai mult sau mai puţin vizibile.
Astfel, în ianuarie 2014, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OECD – a adoptat standardul pentru schimbul automat de informaţii care se implementează prin convenţii şi acorduri internaţionale. În esenţă, acordurile internaţionale se referă la schimbul automat de informaţii financiare (acord semnat de 78 de state, inclusiv România), o convenţie privind asistenţa reciprocă în materie fiscală între state (semnată de 92 de state, inclusiv România) şi acorduri bilaterale.
Banii negri au intrat în atenţia statelor, care au impus schimburi de informaţii între autorităţile fiscale ale statelor, dar şi o schimbare radicală în abordarea aşa-numitului secret bancar. Cadrul legal al schimburilor de informaţii îl reprezintă tocmai acordurile bilaterale sau multilaterale parafate de statele lumii. Băncile au fost presate să ofere informaţii despre conturile clienţilor luaţi în vizor de fisc. Iar eforturile americane de luptă cu banii negri au fost preluate de economiile europene, dar şi de multe alte state ale lumii.
Interesant este că aproape toate zonele considerate off-shore au semnat aceste acorduri fiscale. Chiar şi zonele care în mod tradiţional sunt mai „discrete” au semnat convenţii privind schimbul de informaţii.
Practic, în cadrul convenţiilor de acest tip sunt incluse şi băncile, care oferă autorităţilor fiscale naţionale informaţii privind soldurile bancare. Cele mai multe acorduri fiscale intră în vigoare şi se aplică începând cu anul viitor, inclusiv cel cu Elveţia.
Marea problemă este ce face fiscul, în special, fiscul din România, cu informaţiile pe care le primeşte. Pentru că, până acum, nu a părut să fie prea activ în a le utiliza. Cu siguranţă, scandaluri de genul Panama vor mai fi. Ele fac parte din lupta statelor şi a instituţiilor statului cu evaziunea şi reţelele de bani negri.
La final, o simplă precizare. Statele care nu au semnat acorduri privind informaţiile fiscale sunt cele din zona Golfului. Aşadar, atunci când vedeţi că un politician român se duce prea des în această regiune gândiţi-vă că s-ar putea să nu fie doar în vacanţă.
Cele mai importante stiri externe le poti citi pe site-ul RFI.
