Presedintele Iohannis, invitat de Igor Dodon sa efectueze o vizita oficiala la Chisinau

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu octombrie 30, 2017 17:11

Presedintele Iohannis, invitat de Igor Dodon sa efectueze o vizita oficiala la Chisinau

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a fost invitat de presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, intr-o vizita oficiala la Chisinau. Igor Dodon i-a inmanat o scrisoare ambasadorului Romaniei la Chisinau, Daniel Ionita, in care face apel la „inchegarea unei relatii de comunicare responsabila si constructiva”, transmite presa de dincolo de Prut. 

„L-am asigurat pe domnul Ambasador de faptul că relațiile moldo-române sunt și vor rămîne a fi fundamentale pentru Republica Moldova, în virtutea vecinătății noastre, a evenimentelor istorice comune și a afinităților culturale pe care le-am avut mereu. Suntem două state independente și suverane, care trebuie să găsească noi oportunități de cooperare respectuoasă și benefică pentru cetățeni. Un temei important pentru întîlnirea de astăzi a fost dorința mea de a-i înmîna domnului Ambasador Daniel Ioniță o scrisoare oficială adresată Președintelui României, domnului Klaus Iohannis. Prin această scrisoare, i-am transmis domnului Președinte Iohannis invitația mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între șefii de stat ai României și Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă și constructivă”, a scris președintele moldovean, pe Facebook.

„Am toată convingerea că numai prin discuții repetate pot fi depășite asperitățile și dificultățile care mai apar în relațiile dintre state sau dintre instituții și mizez pe faptul că Președintele României este deschis să accepte un dialog la Chișinău, în orice perioadă comodă pentru dumnealui”, a adăugat Igor Dodon.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.