Prima zi a Primaverii 2015 – 20 martie 2015 – sarbatorita de Google. Trei evenimente astronomice marcheaza ziua

Corina Alexandru
By Corina Alexandru martie 20, 2015 20:22

Prima zi a Primaverii 2015 – 20 martie 2015 – sarbatorita de Google. Trei evenimente astronomice marcheaza ziua

Prima zi de primavara este marcata de motorul de cautare Google printr-un logo animat floral. Prima zi de primavara astronomica este vineri, 20 martie, cand ziua si noaptea au durate egale. Tot ziua de vineri, 20 martie 2015, au loc alte doua evenimente astronomice: Eclipsa de Soare 2015, care a putut fi vazuta si din Romania, si super-luna.

Echinoctiul de primavara este marcat de motorul de cautare pe internet Google printr-un logo special, care reprezinta o animatie din flori: lalea, garoafa, narcisa, dar si o albina.

Anul acesta, echinoctiul de primavara coincide cu evenimente rare – o eclipsa de Soare si o super-Luna.

Termenul “echinoctiu” provine din cuvantul latin “æquinoctium”, rezultat din combinarea cuvintelor “æquus” (egal) cu “nox, noctis” (noapte).

De la inceputul anului si pana acum este a treia oara cand Google isi schimba logo-ul: prima data in prima zi a anului, cand le-a urat utilizatorilor sai “An Nou fericit”, a doua oara pe 8 martie, de Ziua Internationala a femeii, logo care ilustra mai multe doamne şi domnisoare care au facut cariera in diverse domenii de activitate si a treia oara astazi, in debutul primaverii astronomice.

Prima Zi a Primăverii. O zi cu trei evenimente astronomice

Echinocţiul de primăvară 2015, coincide cu Superluna şi cu eclipsa de Soare. Trei evenimente astronomice rare – o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară – au loc vineri, 20 martie.

Super-Luna – sau luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an.

În 2015, vor fi şase super-Luni, iar două dintre acestea au avut loc deja. Următoarea va fi pe 20 martie, iar fenomenul va fi vizibil din nou în august, septembrie şi octombrie.

Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna. Deşi echinocţiul de pe 20 martie nu va avea niciun impact direct, ce poate fi resimţit, asupra felului în care va arăta eclipsa de Soare, el va contribui la marcarea unei zile foarte speciale, ce va consta în desfăşurarea a trei evenimente astronomice rare într-un interval de câteva ore.

Pe 20 martie, axa Pământului devine perpendiculară pe raza Soarelui – fenomen care se produce doar de două ori pe an, în timpul celor două echinocţii. După aceea, axa Terrei va începe să se încline (în raport cu raza Soarelui, n.r.), făcând ca zilele să devină mai lungi în emisfera nordică. Echinocţiul a fost sărbătorit ca un moment al începutului şi al reînnoirii, de numeroase culturi şi civilizaţii, şi este adeseori asociat cu Paştele creştin şi Pesah (sărbătoare ebraică).

O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ şi steaua sa, prin faţa astrului. Văzut de pe Pământ, discul Lunii este de obicei mai mare decât cel al Soarelui şi, dacă se interpune între privitor şi astru, îi “blochează” lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Terra.

Deşi eclipsa solară de vineri – care în România a fost una parţială – nu a fost influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.