PSD a confirmat participarea la consultarile de la Cotroceni

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota aprilie 16, 2015 13:39

PSD a confirmat participarea la consultarile de la Cotroceni

PSD a confirmat participarea la consultarile de luni, 20 aprilie, de la Palatul Cotroceni. Victor Ponta, liderul social-democratilor, a anunțat că va merge la consultările cu presedintele Klaus Iohannis, însoțit de o delegație a PSD. Intrebat ce are de spus despre subiectele aflate pe masa discutiilor de la Cotroceni, Victor Ponta nu a dorit sa comenteze, afirmand ca va vorbi pe aceasta tema dupa consultarile de luni cu presedintele.

“Voi merge la ora 10,00, împreună cu delegația PSD”, a declarat premierul Victor Ponta joi, la plecarea de la prezentarea raportului de activitate a Consiliului Concurenței pe 2014. Întrebat despre temele care urmează să fie abordate în cadrul întâlnirii cu șeful statului, președintele PSD a răspuns că acest lucru va fi comunicat după întâlnirea de la Cotroceni. “Luni le discutăm cu președintele”, a declarat Victor Ponta.

Vezi aici calendarul consultarilor intre Klaus Iohannis si partidele parlamentare

Administrația Prezidențială a anunțat joi că președintele Klaus Iohannis invită luni la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile parlamentare la consultări referitoare la stadiul legislației electorale și procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor justiției.

“Luni, 20 aprilie, președintele României, domnul Klaus Iohannis, invită la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlamentul României, în vederea unor consultări referitoare la stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor. Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public”, a precizat Administrația Prezidențială.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.