Sectia pentru procurori a CSM a luat act cu ingrijorare de declaratiile publice ale ministrului Justitiei

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu august 28, 2018 21:06

Sectia pentru procurori a CSM a luat act cu ingrijorare de declaratiile publice ale ministrului Justitiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critică dur afirmațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind activitatea Parchetului General. Sunt afirmații grave la adresa justiției și pun la îndoială credibilitatea instituției, afirmă secția pentru procurori a CSM într-un comunicat.

Secţia pentru procurori a CSM a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale ministrului justiţiei de luni, se arată într-un comunicar de presă.

Mai exact, Tudorel Toader a declarat că Ministerul Public, condus de procurorul Augustin Lazăr, s-a îndepărtat de la rolul constituțional pe care îl are, de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenești. Jurnaliștii i-au cerut ministrului să dea și exemple concrete, dar acesta a refuzat.

Potrivit CSM, aceste declarații ale ministrului ”acreditează ideea că procurorii îşi desfăşoară activitatea cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”. În plus, mai spune CSM, declarațiile lui Tudorel Toader ”reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România.”

Secţia pentru procurori mai atrage atenţia că astfel de afirmaţii ”sunt de natură a pune la îndoială activitatea şi credibilitatea Ministerului Public”. CSM subliniază nevoia unui mesaj public echilibrat şi responsabil, „care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice, inclusiv ministrului Justiţiei”.

Tudorel Toader a făcut aceste declarații în încercarea de a motiva decizia de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.