CCR a admis sesizarea lui presedintelui Iohannis: Legea privind statutul functionarului public parlamentar, adoptata cu incalcarea principiului bicameralismului
Breaking News

SRI nu mai poate face interceptari pentru DNA. Cum motiveaza CCR aceasta decizie

SRI nu mai poate face interceptari pentru DNA, iar in cele ce urmeaza vom afla cum motiveaza Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) o astfel de hotarare. Astfel, decizia care nu va mai permite pe viitor implicarea SRI în dosarele penale instrumentate de DNA este motivata de judecătorii CCR prin faptul că legislaţia stipulează clar că, în afara organelor de urmărire penală, nicio altă instituţie nu ar avea dreptul expres de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.

Curtea Constituţională a României motiveaza decizia legată de interdicţia impusă SRI de a mai desfăşura activităţi de supraveghere tehnică, susţinând că aceasta institutie nu are atribuţii de cercetare penală.

„Serviciul Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, nu are atribuţii de cercetare penală”, se arată în motivare care critică şi formularea vagă din articolul Codului de Procedură Penală declarat neconstituţional.

În document apare sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” şi aceasta e lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, « nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor », spune Curtea Constituţională.

Conform acestei decizii, procurorii nu vor mai putea cere sprijinul SRI pentru interceptări. Ca reacţie, parchetul anticorupţie spune că, urmare a deciziei CCR, va trebui să detașeze de urgenţă, în cadrul DNA, 130 de lucrători de poliție și să îi pregătească pentru activitatea de interceptare.

DNA mai precizeaza in comunicat ca instituţia va trebui să achiziționeze acum autovehicule și echipamente tehnice suplimentare, fapt ce presupune un efort bugetar de aproximativ 10 milioane euro.

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Daca te-ai saturat de titluri senzationale, te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti urmari si pe FacebookTwitter sau Google Plus. Daca vrei sa ne scrii, foloseste adresa hotweek.ro@gmail.com.

Stiri pe aceeasi tema

Profesorul Samuel Paty, omagiat de Franta la Universitatea Sorbona. Presedintele Macron l-a decorat post-mortem cu Legiunea de Onoare

Cristiana Petrariu Bota

Se adanceste prapastia dintre Europa de Vest si cea de Est. Le Monde: Fuga masiva a creierelor spre Vest a blocat aparitia unui capitalism national competitiv

Cristiana Petrariu Bota

Liderii UE si Klaus Iohannis, baie de multime la Sibiu! Romanii adunati in Piata Mare au scandat „Europa” si „Iohannis”

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult