Tariceanu a acuzat Comisia Europeana de atitudine partinitoare intr-un discurs tinut in fata sefilor Senatelor din Europa reuniti la Bucuresti
Politica

Tariceanu: Datele prezentate de presedinte sunt reale, dar au fost prezentate intr-un mod negativ

Presedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a comentat afirmațiile președintelui României, Klaus Iohannis, făcute în urmă cu câteva zile, referitoare la bugetul de stat pe primele luni din 2018. Tăriceanu a spus că datele prezentate de președinte sunt reale, dar au fost prezentate într-un mod negativ. 

„Am avut o discuție destul de detaliată a evoluției bugetului pe primele patru luni ale acestui an, având în vedere că în spațiul public președintele României a ieșit cu câteva zile în urmă și a făcut o serie de aprecieri, care se bazează pe date reale, dar prezentarea lor a fost făcută de așa manieră încât a indus percepția negativă asupra evoluției economiei și asupra bugetului când, de fapt, realitatea e cu totul alta”, a spus Tăriceanu.

„Datele referitoare atât la venituri, cât și la cheltuieli, arată că indicatorii macroeconomici sunt păstrați, sunt respectați, că economia evoluează bine. Atât la capitolul venituri performanțele sunt net în creștere față de anul trecut. Nu am să intru acum în detalii. Și la cheltuieli, în principal cheltuielile legate de salarii, au crescut fiindcă acesta e angajamentul pe care ni l-am luat prin programul de guvernare. Acestea au fost obiectivele pe care ni le-am asumat și în campania electorală din 2016 și e normal să le punem în aplicare pentru că nimic nu folosește în a discuta doar despre creștere economică ca performanță dacă această creștere economică nu se transferă, până la urmă, în buzunarul cetățeanului. Ne-am luat aceste angajamente și vom continua această politică, iar echilibrele bugetare sunt păstrate în limitele pe care ni le-am propus”, a continuat șeful Senatului.

Articole asemănătoare

Iliescu ar putea ramane fara pensie. Fostii securisti si membri ai nomenclaturii comuniste pot ramane fara 75% din pensie

Lucy Ionesco

Dacian Ciolos, anunt privind candidatura sa la alegerile parlamentare si posibila inscriere intr-un partid politic

Delia Ion

Presedintele Iohannis se intalneste cu ambasadorii tarilor UE, va fi abordat si subiectul privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana

Lucy Ionesco