Teatrul EXCELSIOR va invita la premiera spectacolului „Cea mai frumoasa floare din lume”

Cristiana Petrariu Bota
Autor: Cristiana Petrariu Bota noiembrie 26, 2016 21:59

Teatrul EXCELSIOR va invita la premiera spectacolului „Cea mai frumoasa floare din lume”

Teatrul EXCELSIOR vă invită la premieră. Marți, 29 noiembrie 2016, ora 20.00, Teatrul EXCELSIOR prezintă premiera spectacolului ‘Cea mai frumoasă floare din lume’, în regia lui Chris Simion-Mercurian, după o idee de Leon Magdan.

Spectacolul ne aduce din nou în lumea basmelor și spune povestea unui rege înțelept care îi provoacă pe cei mai experimentați consilieri ai săi să decidă felul în care va fi ales urmașul său la tron. Câștigătorul regatului va fi cel pentru care adevărul și dreptatea îi sunt valori de căpătâi.

Despre „Cea mai frumoasă floare din lume” Chris Simion-Mercurian spune că acesta este primul text-parabolă pe care l-a scris pentru scenă, că e mai mult decât o adaptare sau un scenariu – cum face ea de obicei atunci când citește și îi place foarte tare o carte.  Ea mărturisește că „Povestea celei mai frumoase flori” le-a citit-o cu vreo doi ani în urmă copiilor (Alexadra și Radu) și soțului său Tiberiu în timp ce aștepta telecabina să urce pe munte.

„M-a bântuit luni de zile după ce am citit-o copiilor mei, dar era prea scurtă și prea basm ca să mă apuc de acel text în forma lui inițială. Pornind de la ideea lui Leon Magdan, m-am hotărât să nu las un subiect important neîmpărtășit și am scris propria mea piesa de teatru. Este dedicată tuturor celor care au curajul să nu mai mintă. Și-ncep cu mine. Cred că singurii oameni cu adevărat liberi sunt cei care trăiesc în adevăr”, a declarat regizoarea Chris Simion-Mercurian despre spectacol.

Din distribuție fac parte actorii: Oliver Toderiță, Ștefania Dumitru, Cosmina Dobrotă, Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ciprian Cojenel și Cristina Văduva. Scenografia spectacolului este realizată de Adina Mastalier, echipa de producție fiind completată de Ioana Marchidan (coregrafie) și Mandela Gajol (muzica originală).

Iti recomandam si: Sankt Petersburg Classical Ballet prezinta la Bucuresti „Lacul lebedelor” (12 decembrie 2016)

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.