Universitatea Babes-Bolyai din Cluj cere demisia ministrului Educatiei: Condamna pe termen lung competitivitatea mediului academic romanesc

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu mai 8, 2018 12:56

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj cere demisia ministrului Educatiei: Condamna pe termen lung competitivitatea mediului academic romanesc

Universitatea Babes-Bolyai (UBB)din Cluj cere demisia ministrului Educatiei, Valentin Popa. Intr-o crisoare deschisa, conducerea UBB ii solicita premierului Viorica Dancila sa il demita pe Valentin Popa din fruntea Ministerului Educatiei, explicand ca actiunile acestuia condamna pe termen lung competitivitatea mediului academic romanesc, in conditiile in care valorile, viziunea si angajamentul academic ale Universitatii Babes-Bolyai sunt incompatibile cu cele ale ministrului actual. 

In scrisoare, conducerea UBB mai precizeaza ca a încercat sa-l determine pe ministrul Valentin Popa “sa inteleaga erorile pe care le-a facut in procesul de alocare a locurilor bugetate” catre universităti, dar adauga ca a primit, in schimb, pseudoexplicatii bazate pe motivatii vetuste si pe date eronate sau expirate.

Scrisoarea deschisă integrală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) către Coaliția de guvernare și Premierul României:

Scrisoare deschisă către Coaliția de guvernare și Premierul României

Am încercat, în ultimele săptămâni, să-l determinăm pe domnul ministru al educației naționale – prin răspunsuri oficiale directe și publice, scrisori deschise, inclusiv printr-o grevă japoneză – să înțeleagă erorile pe care le-a făcut în procesul de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 către universitățile tradiționale din marile centre academice ale țării.

Așa cum am arătat în luările noastre de poziție, este vorba atât despre erori tehnice (spre exemplu, alocare bazată pe analize vechi de peste 10 ani, interpretări eronate ale analizelor Băncii Mondiale), cât și despre erori de strategie (afectând singura zonă de competitivitate internațională a mediului academic românesc – nivelurile de master/ doctorat – și reducând șansa tinerilor din mediile defavorizate și din mediul rural de a ajunge la universitățile din marile orașe ale țării).

Prin astfel de politici se condamnă pe termen lung competitivitatea mediului academic românesc în aria europeană a educației și a cercetării, cu impact negativ asupra dezvoltării țării. Am primit, în schimb, pseudoexplicații bazate pe motivații vetuste și pe date eronate sau expirate, prezentate însă cu un curaj și o siguranță incredibile, făcându-ne astfel să ne îngrijorăm serios cu privire la responsabilitatea celor care le-au oferit.

Este clar că nu avem un partener de dialog în persoana domnului ministru, valorile, viziunea și angajamentul academic ale Universității Babeș-Bolyai pentru societatea românească fiind incompatibile cu cele ale ministrului actual.

În consecință, suntem datori societății românești să solicităm public demisia sau demiterea acestui domn ministru al educației naționale. Noi vom continua să avem poziții publice prin care să apărăm – atât cât se poate în acest context politic nefast pentru mediul academic românesc – normalitatea academică și, astfel, șansa de dezvoltare a țării. Cu siguranță, când la Minister va reveni o personalitate academică și/ sau politică deschisă înțelegerii mediului universitar românesc și internațional și rolului acestuia în dezvoltarea țării, aceste derapaje vor fi corectate. Dorința de stimulare a performanței în învățământul superior – afirmată de domnul ministru – este incompatibilă cu sancționarea celor mai vechi, mai mari și mai bine plasate universități din România în clasamentele internaționale, adică a universităților care aduc prestigiu și recunoaștere mondială școlii românești contemporane.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca”.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.