Universitatea de Medicina din Iasi ar fi discriminat studentii de cult adventist dupa ce ar fi programat examene sambata. Conflictul a ajuns la Inalta Curte

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu februarie 27, 2018 22:47

Universitatea de Medicina din Iasi ar fi discriminat studentii de cult adventist dupa ce ar fi programat examene sambata. Conflictul a ajuns la Inalta Curte

Universitatea de Medicină din Iaşi ar fi discriminat studenţii de cult adventist după ce ar fi programat examene sâmbăta, zi pentru care religia minoritară nu permite alte activităţi decât cele religioase. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a fost sesizată, zilele trecute, pentru a tranşa un conflict juridic între Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi şi Biserica Adventisă de Ziua a Şaptea, transmite Adevarul.

Procesul a fost deschis după ce reprezentanţii universităţii ieşene au primit o sancţiune de la Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării (CNCD) din cauza examenelor programate sâmbătă, zi în care religia adventistă nu permite alte activităţi în afară de cele religioase.

La sesizarea Bisericii Adventiste, CNCD a sancţionat universitatea cu o amendă de 2.000 de lei, pentru discriminare. Cazul a fost analizat deja de o instanţă, la Iaşi, acolo unde Curtea de Apel a menţinut sancţiunea.

„Petenta a susţinut că pe parcursul a trei ani universitari, studenţilor li se limitează în mod constant, un drept religios recunoscut de lege, respectiv sunt obligaţi a susţine examene în sesiuni în zile de sâmbătă, zi considerată de către petentă ca zi de rugăciune şi odihnă, studenţii de cult adventist de ziua a şaptea fiind în imposibilitate de a susţine examenele programate în zile de sâmbătă, în alte zile ale săptămânii, dat fiind refuzul exprimat de universitate”, a arătat Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, în sesizarea admisă de CNCD, potrivit motivării primei instanţe.

La proces, UMF Iaşi s-a apărat spunând că instituţia respectă drepturile tuturor studenţilor, indiferent de religie.

„Studenţii sunt de religii diferite şi pentru fiecare religie există anumite zile declarate ca fiind zile respectate, în care nu se desfăşoară nici o lucrare, fiind imposibil a fi respectate, în totalitate, zilele de repaus pentru toate cultele religioase. Cu toate acestea, Universitatea a încercat găsirea unei soluţii pe cale amiabilă, cuprinsă şi în Regulament, mai precis cea de stabilite a zilelor de examen de către coordonatorii direcţiilor de studii de comun acord cu studenţii”, au precizat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

Aceştia au mai invocat şi faptul că Biserica Adventistă a reclamat o situaţie teoretică, fără a „dovedi concretul situaţiei”.

Curtea de Apel Iaşi a stabilit însă că nu era necesar ca Bisierica Adsventistă să „facă dovada integrală a discriminării, ci doar să dovedească existenţa unor fapte care permit a presupune existenţa discriminării”, lucru care s-ar fi întâmplat.

Chiar în faţa Consiliului, reprezentanţii universităţii au afirmat că este cu neputinţă să fie satisfăcute toate dorinţele cultelor sau confesiunilor religioase din ţară”, au explicat judecătorii ieşeni. Ivona Burduja, purtător de cuvânt al UMF Iaşi, ne-a precizat, ieri, că „astfel de situatii se rezolva amiabil şi, conform regulamentelor de studii, reprezentanţii studenţilor sunt cei care stabilesc datele şi orele de examen de comun acord, cu toţi studenţii.”

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a avut o problemă similară şi cu o instituţie de învăţământ din Cluj Napoca, care, se arată în motivarea Curţii de Apel Iaşi, ar fi stabilit două date alternative de susţinere a examenelor. La UMF Iaşi, ar exista între 10 şi 15 studenţi de cult adventist, potrivit unor estimări. Cifra nu este exactă deoarece instituţia nu colectează astfel de statistici.

În spital, rezidenţii de cult adventist au posibilitatea de a alege să nu lucreze în zilele de sâmbătă deşi, spun surse din sistem, la modul general, rezidenţii se înghesuie pentru a lucra în weekend, datorită beneficiilor salariale. „În cazul rezidenţilor, în măsura în care se poate, fiecare clinică ţine cont în graficul pe care îl realizează de aspectele semnalate, printre care şi astfel de dorinţe”, a precizat pentru Adevarul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon”, cel mai mare din Moldova.

Sursa: Adevarul

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.