Vladimir Putin si Barack Obama au purtat o discutie telefonica pe subietul Ucraina

Bogdan
By Bogdan martie 29, 2014 08:19

Vladimir Putin si Barack Obama au purtat o discutie telefonica pe subietul Ucraina

Presedintele rus,Vladimir Putin, si omologul sau american, Barack Obama, au purtat o discutie telefonica al carei subiect a fost criza produsa de evenimentele desfasurata, in ultimele doua luni, in Ucraina si, in special, in peninsula Crimeea.

Conform anuntului oficial facut de Casa Alba, cei doi conducatori au incercat sa gaseasca solutii pentru depasirea situatiei tensionate care a amintit tuturor de Razboiul Rece.

Problema Ucrainei nu a fost insa unicul subiect de discutii dintre Putin si Obama, presedintele Rusiei mentionand, in timpul dialogului, si subiectul Transnistria, regiunea separatista transnistreana.

Potrivit Casei Albe, Obama l-a indemnat pe Putin sa ofere “un raspuns concret, in scris” si a fost de acord ca secretarul de Stat, John Kerry, sa se intâlneasca cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, sa discute pe aceasta tema.

“Presedintele Obama a observat ca guvernul ucrainean continua sa aiba o abordare retinuta in aceasta criza si continua cu reforma constitutionala si cu pregatirea alegerilor democratice, si a insemnat Rusia sa sustina acest proces si sa evite viitoare provocari, inclusiv prin mobilizarea de forte la granita cu Ucraina”, precizeaza comunicatul Casei Albe.

Site-ul presedintiei Rusiei a precizat la rândul sau ca liderul de la Kremlin a discutat la telefon cu Obama despre criza din Ucraina si despre alte probleme regionale, inclusiv despre situatia din regiunea separatista Transnistria.

Putin i-a atras atentia lui Obama asupra situatiei din Ucraina, unde, potrivit liderului rus, “extremistii comit acte de terorizare a populatiei pasnice si a organelor de ordine”, potrivit unui comunicat oficial al Kremlinului.

In acest context, presedintele rus i-a propus lui Obama sa ia in considerare masuri pe care le-ar putea lua comunitatea internationala pentru a contribui la stabilizarea situatiei din Ucraina.

Obama si Putin au convenit ca in perioada apropiata acest subiect va fi discutat la nivelul ministerelor de Externe rus si ucrainean.

De asemenea, presedintele Rusiei a subliniat ca trebuie sa fie acordata mai multa atentie situatiei din Transnistria. Potrivit lui Putin, “blocada comerciala si economica” din regiunea transnistreana “contribuie la inrautatirea conditiilor de viata a populatiei din regiune, creeaza obstacole asupra liberei circulatii si afecteaza activitatea economica”.

Putin a subliniat ca Rusia este pentru o solutionare pasnica si definitiva a problemei transnistrene si este interesata de eficienta formatului de negocieri 5+2.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.