-5.3 C
România
14 ianuarie 2025
Academicianul Dinu Giurescu a murit la spital, dupa o lunga si grea suferinta
Social

Academicianul Dinu Giurescu a murit la spital, dupa o lunga si grea suferinta

Academicianul Dinu Giurescu a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, după o lungă şi grea suferinţă. Potrivit Biroului de presă al Academie Române, decesul a survenit în spital, după trei zile de internare.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani, academicianul a oferit un interviu portalului Ediţia de dimineaţă, ocazie cu care a dezvăluit că urmărea cu mare interes viața politică și culturală din România.

„Mi se pare că treptat ne destrămăm ca stat și conștiință națională, mai ales în ultimii zece-doisprezece ani. Avem o clasă politică care nu se interesează de țară. Vedeți dezbaterile de la televizor și vă dați seama că pe ei îi interesează un vot în plus. Uitați-vă la clasa politică de dinaintea celui de al Doilea Război Mondial. Acea clasă făcea politică și pentru țară, clasa politică actuală face politică pentru buzunarul propriu”, declara, critic, istoricul Dinu C. Giurescu.

„Trebuie să ne redobândim demnitatea. Cadrele didactice trebuie să aibă această obligație. Ele trebuie să repete aceste adevăruri legate de interesul național și demnitatea noastră tinerilor, elevilor și studenților. Avem destule exemple în istoria noastră care ne fac să privim drept, cu demnitate. Avem o comisie a Centenarului, dar nu știm ce face. Ministerul a tăiat istoria din conștiința generațiilor tinere. Gândiți-va că în ultima vreme tinerii nu mai știu nimic de personalitățile istorice, sau de istoria noastră”, mai spunea academicianul în interviul citat.

Articole asemănătoare

Madalin Stoica, unul dintre militarii romani raniti in Afganistan, a murit. Se afla la prima misiune in teatrele de operatii

Ioana Badulescu

CCR, decizie interpretativa pe OUG privind starea de alerta: Este constitutionala, dar nu poate sa restranga drepturi si libertati ale cetatenilor

Lucy Ionesco

A murit Carmen Vulpoi, prorector al UMF Iasi si membru marcant al vietii academice romanesti

Ioana Badulescu