BREXIT – Acordul privind Brexit al premierului Theresa May, privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, a fost respins aseara de catre Parlamentul britanic, marti seara, in ciuda faptului ca premierul britanic a avertizat ca daca acesta nu va trece de forul legislativ exista riscul ca Brexitul sa nu mai aiba loc, transmite RoNews.co.uk.
Acordul pentru Brexit a fost respins cu o majoritate covarsitoare de 391 la 242 de voturi. Theresa May a declarat ca este constienta de faptul ca rezultatul referendumului trebuie respectat, dar, in acelasi timp, premierul britanic a subliniat ca este esentiala iesirea Marii Britanii din UE cu un acord. Liderul britanic a tinut sa precizeze ca daca parlamentarii vor decide sa ceara o prelungire de la UE, blocul comunitar va dori sa stie ce se va intampla in acest timp. Exista o presiune legata si de acest aspect, avand in vedere alegerile parlamentare europene din mai.
Proiectul de Acord Brexit, care includea noile clauze negociate cu Bruxellesul, a fost respins aseara cu un raport de voturi 391/242, relateaza cotidianul The Guardian. In ianuarie, Camera Comunelor a respins proiectul de Acord Brexit cu un raport de voturi de 432/202.
Premierul Theresa May a fost la Bruxelles azi-noapte, unde a ajuns la un consens pe acordul Brexit, dupa negocieri si discutii cu oficialii UE si la final cu presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker.
Premierul Theresa May a declarat, dupa ce s-a anuntat rezultatul votului, ca Parlamentul britanic va ajunge sa opteze intre anularea (amanarea) deciziei de iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana si organizarea unui nou referendum pe tema apartenentei la Blocul comunitar. Detalii in linkurile de mai jos.
Dupa rezultatul votului, primarul Londrei, Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist (de opozitie), a cerut Guvernului Theresa May sa organizeze un nou referendum pe tema apartenentei Marii Britanii la Uniunea Europeana.
ULTIMA ORA: Theresa May anunta ca Parlamentul Marii Britanii va avea de ales intre anularea Brexit sau un nou referendum
Primarul Londrei cere un nou referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE, dupa ce acordul Brexit a cazut inca o data in Parlament
Boris Johnson, fost ministru pentru Brexit: Iesirea Marii Britanii din UE fara acord este „singura cale sigura”
UPDATE: Deputații britanici au respins acordul privind Brexit al Theresey May pentru a doua oara. Acordul negociat azi-noapte de Theresa May a cazut din nou in Camera Comunelor cu 391 voturi la 242, cu o diferenta d 149 de voturi.
Miercuri, parlamentarii vor vota daca Marea Britanie va parasi UE fara un acord. In cazul in care votul va fi pozitiv, scenariul cel mai sumbru se va indeplini si Regatul Unit va iesi din blocul comunitar pe 29 martie, asa cum este stabilit, dar fara un acord, lucru ce ar arunca tara in haos. Daca votul va fi unul negativ, parlamentarii britanici vor vota din nou asupra extinderii termenului pentru Brexit, joi, 14 martie. In acest caz, daca britanicii vor dori o prelungire a Articolului 50, Marea Britanie va cere acest lucru Uniunii Europene si liderii UE vor vota la un summit de pe 21 martie daca vor acorda sau nu aceasta concesie si Brexitul ar putea fi amanat.
STIRE INITIALA – Votul de marti, programat sa inceapa la ora locala 19 (n.r. 21.00 ora Romaniei) reprezinta primul moment important intr-o saptamana in care ar trebui sa se decida soarta iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, mai ales ca data de 29 martie, se apropie cu pasi repezi.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a confirmat ca deputatii formatiunii sale vor vota impotriva acordului privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeana Theresa May. Corbyn a spus ca sefa executivului nu a reusit sa schimbe ”nici macar un cuvant” in intelegerea care, considera liderul laburist”, ramane ”la fel de rea” ca aceea din ianuarie.
Pe langa laburisti si un grup semnificativ de eurodeputati conservatori eurosceptici, precum si micul partid nord-irlandez DUP – care in mod normal le asigura conservatorilor majoritatea in Camera Comunelor – au anuntat ca resping acordul.
Christian Mititelu, analist de politica externa, a declarat la RFI ca batalia Marii Britanii privind Brexit inca nu s-a rezolvat, fiind de parere ca tara e scindata, situatie care se reflecta in Parlamentul britanic.
„O prima sugestie este ca Ministrul Justitiei spune ca aceste modificari reduc riscul ca Regatul Unit sa ramana prizonier intr-o situatie de uniune vamala. (…) Se reduce riscul, dar nu-l elimina. Sunt sanse mici (pt May) pentru ca a pierdut data trecuta cu diferenta de 230 de voturi. Un lucru fara precedent. (…) E greu de crezut ca poti sa ai o rasturnare de asemenea proportii. (…) In zonele in care s-a votat majoritar pentru Brexit parerile nu prea s-au schimbat. In celelalte zone, la fel, lumea ramane hotarata sa ramana membra a UE. Deci s-au schimbat putine lucruri in acesti doi ani pentru ca fiecare crede intr-un anumit fel. E o batalie intre ratiune si emotii (…) E o batalie care inca nu s-a rezolvat. Tara e scindata si asta se reflecta in Parlamentul britanic. (…) Comunitatea de romani nu stiu daca este foarte solidara si articulata. Dar interesant este ca guvernul pregateste ca imediat dupa 29 martie, daca are loc o iesire, o campanie publicitara pentru a convinge cetatenii europeni care se afla deja in UK sa ramana. Pentru ca e nevoie de ei, e nevoie de forta de munca”, a declarat el.
Parlamentul de la Londra are programate trei voturi in trei zile, care vor decide viitorul Marii Britanii.
Dezbaterile vor elucida daca se va accepta in cele din urma acordul premierului May, daca se va iesi din UE fara acord sau daca Brexitul va fi amanat si Guvernul britanic se va intoarce la masa negocierilor cu liderii europeni. Ultima varianta este cea mai plauzibila.