COMUNICAT DE PRESA ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA – Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării Joi, 10 decembrie a.c., începând cu ora 11.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
* Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a țării pentru perioada 2015 — 2019;
* Planul național de priorități informative pentru anul 2016;
* Planul de întrebuințare a forțelor armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2016;
* Măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni internaționale;
* Strategia de informații 2015 — 2019 a Serviciului Român de Informații;
* Raportul privind Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului;
* Propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2016;
* Programul de activitate a Consiliului Suprem de Apărare a țării pentru anul 2016.
În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.