In Romania au murit 116 persoane infectate cu coronavirus si au fost confirmate 2.738 de infectii
Breaking NewsSocial

Al 14-lea deces de coronavirus in Romania. Este vorba de un barbat internat la Spitalul Judetean Suceava

Autoritățile au confirmat al 14-lea deces provocat de coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat de 52 ani, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, care a fost confirmat pozitiv la COVID 19 in data de 23 martie 2020.

Bărbatul, care suferea de obezitate, a decedat miercuri după amiază.

Grupul de Comunicare Strategică informa, miercuri, că pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au murit. 

Până la această oră, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.

Articole asemănătoare

O echipa de fizicieni de la CERN a dezvoltat un prototip de ventilator pentru pacientii care prezinta forme mai usoare de coronavirus

Lucy Ionesco

Marea Britanie a iesit oficial din UE. Regatul Unit risca sa se confrunte cu o criza interna, in conditiile in care Scotia, Irlanda de Nord si Tara Galilor pledeaza pentru independenta

Lucy Ionesco

DOSARUL MINERIADEI. Petre Roman, pus sub acuzare pentru infractiuni impotriva umanitatii

Lucy Ionesco