ALDE
Comunicate

ALDE Alba: PNL se ataca atunci cand vine vorba de sistemul paralel. Florin Roman vorbeste ca sa se auda vorbind

Ioan Lazăr, președintele ALDE Alba, sustine intr-un comunicat de presa ca PNL ignoră declarațiile antisemite ale propriului președinte de la Cotroceni, dar face scandal când propaganda statului paralel este criticată.

COMUNICATUL DE PRESA AL ALDE – PNL, prin Florin Roman, sare ca ars în apărarea propagandei statului paralel, a celor pentru care spectacolul cătușelor înseamnă justiție, în detrimentul apărării drepturilor și Libertăților cetățenilor. Florin Roman, așa cum ne-a obișnuit, vorbește ca să se audă vorbind. Îi place să se vadă în presă dând din gură fără rost și îl atacă pe președintele Senatului din dorința de afirmare.

În primul rând, PNL a ales cel mai nepotrivit om pentru a ieși public să solicite orice. Florin Roman s-a remarcat prin jigniri, prin invective, iar un asemenea personaj nu are căderea morală de a solicita ceva. De asemenea, justițiarul Roman nu a mai părut la fel de vehement să solicite scuze atunci când Iohannis jignea un popor întreg, când Iohannis păta imaginea României prin remarcile sale antisemite.

PNL se atacă atunci când vine vorba de sistemul paralel. Dacă nu făcea nimeni referire la cei care susțin instituțiile de forță, atunci PNL prin Roman nu mai era ofuscat. PNL, prin toate aceste reacții nu face decât să arate că a devenit avocatul statului paralel și întreține manipularea unei părți a românilor. În cazul lui Florin Roman acesta nu e altceva decât o trompetă a celor care stau și trag sforile PNL-ului din umbră.

Stiri pe aceeasi tema

Declaraţia de presă a președintelui Traian Băsescu, inainte de plecarea la Consiliul European

Primaria Sector 6 – Actiune de salubrizare si dezafectare a mai multor adaposturi improvizate

Cristiana Petrariu Bota

Viceprimarul Cornel Pieptea cere fuziunea ELCEN-RADET – Comunicat de presa PMB

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult