-3.2 C
România
1 decembrie 2020
ALDE
Politica

ALDE solicita recunoasterea publica a istoriei romilor ca parte din istoria Romaniei

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a prezentat, vineri, „Strategia Liberală pentru Comunitățile de Romi din România”. Președintele executiv al ALDE senatorul Daniel Barbu, președintele Departamentului ALDE pentru Minorități Naționale Dana Varga și candidatul ALDE la funcția de primar al Sectorullui 3 Elena Petrescu au prezentat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la sediul central al ALDE, din Capitală, proiectele partidului pentru comunitățile rome din România.

Președintele executiv al ALDE senatorul Daniel Barbu a spus în cadrul conferinței de presă că de Ziua Internațională a Romilor, 8 aprilie, ALDE marchează acest eveniment din două motive:

Unul ține de identitatea ALDE, de faptul că noi milităm constant pentru deplinătatea drepturilor și libertăților cetățenești. Desigur nu putem rămâne indiferenți la faptul că în țara noastră există concetățeni care nu se bucură de această deplinătate a drepturilor și liberăților, din variate motive. Cele mai grave sunt cele istorice. Este vorba de o comunitate care, cel puțin în afara arcului carpatic, a fost în stare de sclavie până în urmă cu 160 de ani. În Țara Românescă și în Moldova, sclavia a fost abolită doar cu 10 ani înainte de sclavia africanilor din sudul Statelor Unite și cu 30 de ani înainte de ultima măsură de abolire a sclaviei într-o țară din emisfera vestică, Brazilia. (…)

Iti recomandam si: Politica mare, doar in partidele mici. Tariceanu si Basescu ar putea deveni adevaratii protagonisti ai alegerilor din 2016

Istoria nu se oprește acolo, pentru că deși au primit statutul de locuitori liberi, la jumătatea sec. al XIX-lea, romii nu s-au bucurat de niciuna dintre măsurile de reformă care au fost angajate în epoca modernizării statului român. Nu au fost beneficiari ai reformei agrare din 1864, nici a celei din 1918-1921, sau din 1945. Comunitățile de romi, cele rurale, au fost mereu excluse de la procesul de emancipare cetățenească la care au participat românii pe firul ultimelor două veacuri. Deci, a fost o minoritate etnică care s-a transformat într-o minoritate economică și socială. (…) După anul 2000, mai ales în contextul integrării în UE, mai mult de nevoie, decât de voie, autoritățile române s-au angajat în programe de integrare. Principala chestiune politică care a stat în calea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană a fost discriminarea romilor, ca proces public și ca fenomen cultural general. Și atunci, diversele guverne care s-au succedat în România s-au angajat în programe care nu au fost niciodată cu adevărat finanțate la un nivel corespunzător și care nici nu au dat rezultatele scontate.

Noi, ca liberali și democrați suntem profund îngrijorați de această situație. Cea mai importantă valoare publică este demnitatea fiecărui cetățen, indiferent de cultura căreia îi aparține, de rădăcinile sale, de așteptările sale, de nivelul de educație”, a declarat Barbu.

Al doilea motiv pentru care ALDE a dorit să marcheze ziua de 8 aprilie, este lansarea „Strategiei Liberale pentru Comunitățile de Romi din România”, care a fost prezentată de Dana Varga.

Transmit comunităților de romi din România un călduros La mulți ani!, în limba romani: Butbaş bahtale! Sunt femeie romă, am crescut într-o familie tradițională, sunt de 11 ani liberală, sunt alături de adevărații liberali în ALDE și, înainte de toate, sunt cetățean român și îmi iubesc țara! (…)

ALDE, în cadrul Departamentului de Minorități Naționale, din care și eu fac parte, lansează strategia politică liberală pentru comunitățile de romi. E o strategie în dezbatere publică, deschisă pentru propuneri de idei, de a găsi soluții și politici publice pentru comunitățile defavorizate. În ultimii 10 ani, în comunitățile defavorizate s-a dovedit că în loc să scadă numărul de asistați sociali, a crescut. E un factor îngrijorător. (…)

Ceea ce eu am încercat, printr-o critică constructivă, a fost să atrag atenția că proiectele și programele destinate romilor, trebuie să ajungă la romi. Am încercat să atrag atenția și factorilor politici că nu e totuna să ai o strategie scrisă, dar să nu fie aplicată. Drept dodavă, Guvernul actual nu a reușit să aplice și să dezvolte strategia de îmbunătățire a situației romilor”, a declarat Dana Varga.

Președintele Departamentului ALDE pentru Minorități Naționale a mai arătat că „actualul guvern nu a reușit să-și asume ca prioritate și problema romilor”, iar în privința fondurilor europene, după șase luni de la preluarea guvernării de către miniștrii tehnocrați, aceștia nu au reușit să elaboreze ghiduri de finanțare de programe pentru comunitățile rome, ca să poată fi accesate fonduri.

Dintre cele 16 puncte ale Strategiei ALDE, Dana Varga a amintit în special de problema recunoașterii istoriei romilor ca parte din istoria României; recunoașterea de către statul român a Holocaustului/ deportarea romilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial dar și faptul că România nu are o zi oficială de recunoaștere a Holocaustului Romilor, deși există Rezoluția Parlamentului European, din 15 aprilie 2015, cu privire la consacrarea zilei de 2 august ca zi de Comemorare a Holocaustului Romilor.

Tariceanu a vorbit la Iasi despre eventuale aliante electorale dupa alegerile locale

Președintele Departamentului ALDE Minorități Naționale a subliniat că a fost inițiat și programul (R)omul liberal, prin care se încearcă identificarea candidaților romi pentru funcții de primar sau consilieri locali, în diverse localități din țară. Mesajul Danei Varga pentru intelectualii romi este: „Cei care vor să facă politică adevărată pentru romi, să vină alături de mine!”.

La rândul său, candidatul ALDE la Primăria Sectorului 3 Elena Petrescu, care în prezent este și consilier local la Primăria Sectorului 3, a prezentat proiectele pe care le are în vederea integrării comunităților de romi din Sectorul 3.

Am o responsabilitate imensă, în primul rând de a reprezenta interesele tuturor cetățenilor indiferent de etnie. În cei patru ani de consilier al Sectorului 3, m-am confruntat cu diverse probleme ale comunității de etnie romă. Etnia romă în Sectorul 3 este foarte mare, de aceea un punct principal pe care doresc să îl dezvolt este de a-i include în viața socială pe cei de etnie romă. De a crea programe de susținere a lor în școli. Știm cu toții că cei de etnie romă nu-și trimit copiii la școală din diverse motive. Pe de altă parte, în Sectorul 3 există la momentul acesta o deficiență în ce privește numărul creșelor și grădinițelor. Împreună cu Dana Varga, voi merge cu un program foarte bine pus la punct în privința programelor școlare, pentru cei de etnie romă. Începând de sătămâna viitoare vom avea vizite în sector și vom ține sesiuni în ce privește conștientizarea celor de etnie romă, în ideea de a-și trimite copiii la școală”, a declarat Elena Petrescu.

Candidatul ALDE la Primăria Sectorului 3 a explicat că propune ca autoritățile locale, să sprijine familiile romilor din sector să își poată trimite copiii la școală, inclusiv la programele „after school” fără plata taxelor, care să fie suportate de către primărie.

Principalele proiecte ale Elenei Petrescu pentru dezvoltarea Sectorului 3 sunt: construirea de locuințe sociale; crearea de noi locuri de muncă prin reducerea fiscalității pentru firmele din Sectorul 3; modernizarea piețelor și, nu în ultimul rând, crearea unui centru de diagnoză și tratament cu multiple specialități, care să aibă și un centru de primiri-urgențe medicale.

Comentezi?

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor si culturii. Spune „nu” tabloidizarii presei din Romania! Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti urmari si pe FacebookTwitter sau Google Plus. Ne poti scrie pe adresa hotweek.ro@gmail.com.

Stiri pe aceeasi tema

Liviu Dragnea: Mitingul antiguvernamental din 10 august din Piata Victoriei a fost o tentativa de lovitura de stat. Multinationalele finanteaza miscarile de strada

Ioana Badulescu

Razvan Sava, despre redeschiderea stadionului Arena Nationala: Confirm ancheta lui Tolontan. Ne indepartam de obiectiv in fiecare zi

Cristiana Petrariu Bota

Codrin Stefanescu anunta ca PSD va organiza un miting impotriva statului paralel, in weekendul viitor, in Bucuresti si in tara

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult