ALEGERI IN DOUA TURURI? PNL vrea alegeri locale in doua tururi de scrutin

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota ianuarie 19, 2016 09:01

ALEGERI IN DOUA TURURI? PNL vrea alegeri locale in doua tururi de scrutin

PNL propune alegeri locale in doua tururi de scrutin. Presedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că liberalii îi propun premierului Dacian Cioloș să ia în considerare adoptarea unei ordonante prin care să se revină la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Totodată, o altă rezoluție adoptată in sedinta liberalilor a fost cea care vizează 30% oameni noi pe liste la următoarele alegeri.

“Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această ordonanță să nu fie adoptată”, a spus Gorghiu, care este de părere că numai astfel s-ar putea realiza ‘înnoirea clasei politice’.

ALEGERI LOCALE 2016: Candidatii PNL la primarii, validati in sedinta de luni

“Al doilea lucru pe care l-am decis, astăzi, este cel legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale și e primul scrutin după manifestațiile cetățenești, de la finalul anului trecut. Una din revendicarile lor a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care am susținut-o fără rezerve. Din păcate, trebuie să mărturisesc și eu, și colegii mei că nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a o urni în Parlamentatul României.

ALEGERI 2016: Cat ii vor costa pe romani alegerile locale si parlamentare

Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o OUG, motiv pentru care, în urma discuțiilor politice de astăzi, am ajuns la concluzia că trebuie să îi propunem premierului Cioloș să ia în considerare solicitările pe care societatea civilă le-a avut. Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această OUG să nu fie adoptată”, a declarat Alina Gorghiu.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora