Tineretul National Liberal (TNL) va organzia alegeri pentru a-si desemna noua conducere pe 22 octombrie. Cel mai tanar parlamentar din actuala legislatura, deputatul Mara Mares, va candida la algerile din TNL, iar in acest scop si-a depus, joi, motiunea cu titlul „TNL alege schimbarea”.
Deputatul PNL de Brasov, Mara Mares, are 25 de ani si isi doreste sa conduca TNL pentru ca isi doreste un model politic nou, curat, transparent si democratic. Mara Mares si-a depus motiunea pentru presedintia TNL la sediul central al PNL, unde a fost sustinuta de mai multi lideri ai filialelor locale TNL si de vicepresedintii PNL Florin Citu si Dan Valceanu.
„Azi mi-am depus motiunea pentru presedintia Tineretului National Liberal. Candidez pentru ca, impreuna cu echipa mea de sustinatori, vreau un model politic nou, curat, transparent si democratic. Si propunem pentru TNL un plan simplu, bazat pe trei piloni: intarirea relatiei cu PNL, profesionalizarea resursei umane din partid si cresterea calitatii comunicarii politice. Ne dorim o promovare activa a tinerilor atat in comisiile de specialitate ale partidului, cat si pe listele de candidati. Numai printr-o profesionalizare a membrilor nostri vom reusi sa raspundem cerintelor societatii. Ne dorim, de asemenea, sa transformam TNL in motorul de comunicare online al partidului”, sustine Mara Mares intr-un comunicat de presa.
Alegerile TNL vor avea loc pe 22 octombrie. Potrivit unor surse politice, Mara Mares ar avea deja sustinerea a circa 20 de filiale. Posibilii contracandidati ai Marei Mares ar fi deputatul de Arad Glad Varga (30 de ani) si fostul deputat de Suceava Radu Surugiu (33 ani).
Potrivit CV-ului depus pe site-ul Camerei Deputatilor, Mares a absolvit studii de licenta si ulterior si de master la King’s College, University of London. Pana acum, Mares a avut in mandatul sau 15 luari de cuvant in plen, a inregistrat 6 declaratii politice, 10 intrebari si interpelari si a semnat pentru 18 initiatve legislative si doua motiuni simple. Ea este membru in comisia de invatamant si secretar al comisiei pentru egalitatea de sanse pentru femei si barbati.