ALEGERI LOCALE 2016. Pe 5 iunie vor avea loc alegerile locale, campania electorala va debuta pe 6 mai

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota ianuarie 22, 2016 12:24

ALEGERI LOCALE 2016. Pe 5 iunie vor avea loc alegerile locale, campania electorala va debuta pe 6 mai

ALEGERI LOCALE 2016. Romanii vor merge la vot pentru a-si alege primarii cel mai probabil in data de 5 iunie 2016, potrivit propunerii facute de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP), iar campania electorala ar urma astfel sa inceapa in data de 6 mai 2016. Ana Maria Patru, presedintele AEP, a declarat, intr-un interviu pentru Adevarul, ca in diaspora, se vor deschide sectii de votare pentru 100 de alegatori” si a tinut sa sublinieze ca votul multiplu va fi imposibil in 2016. 

De precizat ca rezultatul alegerilor locale depaseste miza exercitarii puterii in teritoriu. Potrivit celor de la Romania Libera, in PNL se vorbeste deja de schimbarea conducerii in cazul unui esec la alegerile locale. Prilejul ar fi tocmai congresul extraordinar al PNL din vara. Dacă partidul ar intra în criză și Dacian Ciolos va fi rugat să-l salveze, rămâne de văzut cum va juca premierul.

Amintim ca Alina Gorghiu, copresedinte PNL, a făcut, la sfarsitul anului trecut un anunț cu un caracter aparent tehnic: congresul PNL pentru alegerea preşedintelui unic al liberalilor ar putea fi convocat după alegerile locale din vara acestui an și nu în 2017, așa cum era programat inițial. Posibila schimbare a calendarului alegerilor interne a venit în contextul informațiilor neoficiale potrivit cărora președintele Klaus Iohannis ar fi nemulțumit de prestația PNL și ar dori schimbări la nivelul conducerii.

AEP exclude votul multimplu la alegerile din 2016

Ana Maria Patru, presedintele Autoritatii Electorale Permanente (AEP), a vorbit, intr-un interviu pentru „Adevarul“, despre facilitarea votului pentru romanii din diaspora, dar si despre legea pentru alegerile locale, atat de aprig disputata in aceste zile. Sefa AEP spera sa nu mai existe sacose cu bani negri in campanie si explica de ce fraudarea votului va fi aproape imposibila la viitoarele alegeri.

“Principala noutate a acestor alegeri va fi utilizarea în premieră a Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Practic, tentativele de fraudare prin vot multiplu vor fi imposibile şi va fi asigurată o informare exactă şi în timp real cu privire la prezenţa la urne. Acest sistem a fost gândit şi creat pentru a creşte încrederea alegătorilor în procesul electoral”, a spus presedintele AEP pentru Adevarul.

Te-ar putea interesa si: ALEGERI 2016. Ce aliante va face PSD la alegerile locale si parlamentare

ALEGERI 2016. Candidatii partidului lui Basescu, validati pentru alegerile locale

CALENDARUL ALEGERILOR LOCALE DIN 2016

AEP a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre al Guvernului referitor la organizarea alegerilor locale. Iată calendarul propus:

27 martie – alegerea preşedintelui BEC.
6 aprilie – ultima zi în care partidele şi alianţele anunţă semnele electorale.
12 aprilie – AEP anunţă numărul de alegători.
26 aprilie – data limită pentru depunerea candidaturilor.
7 mai – debutul campaniei electorale.
4 iunie – sfârşitul campaniei electorale.
5 iunie – alegerile locale. 

Astfel, cel mai probabil pe 5 iunie romanii vor putea sa-si aleaga primarii, consiliile locale si consiliile judetene. Presedintii consiliilor judetene nu vor mai fi desemnati de catre cetateni, ci de catre consiliile judetene, conform practicii de pana in anul 2008.

Autoritatea Electorală Permanentă propune ca alegerile locale să aibă loc pe 5 iunie. Asta înseamnă că startul campaniei electorale ar urma să se dea pe 6 mai, iar o zi mai târziu ar urma să se stabileasca prin tragere la sorţi ordinea de pe buletinele de vot.

Iti recomandam si: ALEGERI 2016: Cat ii vor costa pe romani alegerile locale si parlamentare

Potrivit sursei citate, comunicarea listei cuprinzând denumirile şi semnele electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, către toate birourile electorale de circumscripţie trebuie să fie făcută cel târziu în data de 12 aprilie 2016.

Cu 30 de zile înaintea datei votării – cel târziu în ziua de 6 mai 2016 – vor trebui aduse la cunoştinţă publică numărul circumscrip?iilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum și sediile acestora.

Cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale – adică pe 26 mai 2016 – ar urma să fie tipărite buletinele de vot. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, pe 4 iunie 2016, la ora 7: 00, este programată închiderea campaniei electorale.

Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie 2016, în intervalul 7:00-21:00.

loading...
loading...

1 Comment

  1. gagiu ianuarie 23, 18:42

    De cand voteaza Diaspora la locale ??

    Reply to this comment