Hans Klemm
Breaking News

Ambasadorul SUA, reactie la scandalul Antena – ANAF: Sunt de acord cu premierul, actiunea ANAF nu a influentat dreptul Antenei de a emite

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, a reactionat la scandalul dintre Antena Group si ANAF. Intr-o discutie online cetatenii romani pe Facebook, Hans Klemm a vorbit si despre scandalul evacuarii Antenelor, afirmand ca este de acord cu premierul Dacian Ciolos si considera ca „ANAF doar a actionat pentru a pune in aplicare o hotarare judecatoreasca definitiva”.

Sunt de acord cu prim-ministrul Ciolos, ca actiunea ANAF nu a influentat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a actionat pentru a pune in aplicare o hotarare judecatoreasca definitiva emisa de mult timp de recuperare a unor bunuri obtinute prin acte de coruptie si furate de la poporul roman”, se arata intr-un raspuns al ambasadorului Hans Klemm.

Diplomatul american a fost intrebat, in cadrul discutiei pe Facebook, daca este sanatos pentru tara noastra scandalul in care este implicata o institutie a statului, ANAF, pe de o parte, si un trust de presa privat, pe de alta parte.

„O pozitie in scandalul ANAF-Intact? Deja ANAF a demontat cu documente toate manipularile A3. Ce parere aveti, este sanatos pentru Romania in contextul geo-politic actual?”, este intrebarea la care a raspuns Hans Klemm.

Amintim ca cererea de amanare a executarii silite cu 30 de zile pentru televiziunile trustului Intact a fost respinsa, luni, de Tribunalul Bucuresti.

Citeste si: O noua lovitura pentru ANTENA GROUP, de la Tribunalul Bucuresti

Scandalul Antena 3 – ANAF vs semirazgandirea lui Iohannis. Ce se afla in spatele mesajului presedintelui

Deciziile Tribunalului Bucuresti pot fi atacate la Curtea de Apel Bucuresti, care va fixa un termen de indata. Ulterior, ANAF poate pune in executare evacuarea propriu-zisa printr-un ordin judecatoresc.

Imobilele în care își desfășoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3 ar fi trebuit evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, in urma cu o saptamana, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care pune în executare sentința penală din 2013, rămasă definitivă.

„Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătorești, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate”, menționează un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), transmis presei in urma cu o saptamana.

Citeste si: Ziua in care Iohannis s-a reorientat spre Antena 3 si a aruncat la cos cam tot publicul reformist pe care il mai avea

Stolojan: Antena 3 sa-si faca dreptate in justitie, nu in emisiuni interminabile menite sa atraga simpatie

Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală.

Reprezentanții Antena 3 arătau, într-un comunicat, că ”acțiunea ANAF, organizată sub forma unui desant, care a implicat dispozitive și forțe nemaiîntâlnite, amenință direct libertatea de exprimare, prin punerea în pericol a emisiei posturilor Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia Tv și Zu Tv”.

Stiri pe aceeasi tema

Romania este de luni in stare de urgenta. Iohannis: Romani, respectati regulile impuse de autoritati

Cristiana Petrariu Bota

Admiterea la liceu si facultate ar putea fi reintrodusa in Legea Educatiei, incepand cu anul 2020-2021. Cum reactioneaza asociatiile de parinti

Cristiana Petrariu Bota

Romania, in topul tarilor cu rata mare de vaccinare impotriva COVID 19, pe ultimul loc se situeaza Franta

Teodora Badescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult