14.2 C
România
25 februarie 2021
Populatia Romaniei va scadea cu 17% pana in 2050, tara noastra fiind in topul tarilor din Europa de Est cu cea mai intensa depopulare
Social

Amenzi aspre pentru o atingere nepotrivita sau o vorba cu tenta sexuala. Astfel de fapte vor fi, insa, greu de probat

O atingere nepotrivită şi o vorbă cu tentă sexuală spusă unei femei sunt fapte care vor fi aspru taxate de acum înainte. Oamenii legii spun însă că astfel de fapte nu vor fi simplu de probat, iar victimele vor trebui să dovedească că au fost agresate pentru ca hărţuitorii să poată fi pedepsiţi, scrie Adevarul.

Definiri vagi, carenţe în legislaţie, precum şi categorii întregi de forme de hărţuire care nu intrau sub incidenţa legii, au făcut ca în România, să fie frecvente situaţiile în care femeile nu aveau cui să ceară ajutorul în situaţia în care erau agresate pe stradă, în metrou sau în autobuz.

Altfel spus, formele considerate mai uşoare, precum hărţuirea stradală, căreia îi cad victime mii de femei (pipăitul, fluieratul, adresarea de apelative precum „păpuşă”, „pisi”, propuneri cu diverse conţinuturi obscene etc.), reuşeau să scape legii penale, iar pe Codul Civil poliţiştii nu aveau la îndemână instrumente pe care să le aplice în astfel de cazuri.

De acum încolo, astfel de practici ar trebui să poată fi sancţionate contravenţional cu amenzi de până la 10.000 de lei. Condiţia este că femeia hărţuită pe strada să sune imediat la 112 şi să povestească ce a păţit, sau de faţă să fie un agent. Mai exact, să poată dovedi că a fost agresată.

Stiri pe aceeasi tema

Medicii rezidenti au parte de o premiera in pregatirea in medicina de urgenta

Delia Ion

Universitatea de Medicină si Farmacie (UMF) din Bucuresti isi suspenda cursurile pana pe 31 martie

Cristiana Petrariu Bota

Toni Grebla a fost retinut, miercuri ar putea fi arestat la domiciliu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult