Ministerul Finantelor Publice analizeaza mai multe variante privind amnistia fiscala, iar una dintre acestea ar fi ca amnistia fiscala sa se aplice atat persoanelor fizice, cat si juridice cu datorii la data de 31 decembrie 2017. Informatia a fost prezentata pe surse pentru HotNews.ro.
Aceleasi surse sustin ca deocamdata nu poate fi vorba despre un proiect privind amnistia fiscala, insa se discuta variante de lucru. Potrivit HotNews, pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar procesul ar fi de foarte mare durata.
“Nu putem vorbi momentan de un proiect pe tema amnistiei fiscale. Sunt mai multe idei. Una dintre ele, pe care o luăm în calcul, este ca aceasta să se aplice pentru cei cu datorii la data de 31 decembrie 2017. Se va aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice. Vorbim de circa 100 miliarde lei, din care doar 3 miliarde sunt datorii ale persoanelor fizice. Mare parte din sumă nu mai poate fi recuperată, așa că mai bine să o ștergem. Pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar în decursul a foarte mulți ani”, au explicat sursele mentionate de HotNews.ro.
Conform surselor citate, situația multor companii de stat reprezintă un alt motiv pentru care se va recurge la amnistie fiscală.
Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunțat, luni seară, că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii, precizând însă că „astfel de lucruri se fac, nu se discută”.
„Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare în sensul în care se vorbește, la capitolul «întreprinderi mici și mijlocii», de restartarea mediului de afaceri. De fapt, acest lucru înseamnă. În viziunea programului de guvernare și a ceea ce am discutat atunci cu președintele Dragnea, da (este vorba de ștergerea datoriilor -n.r.), dar aceste lucruri se fac și nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu își plătească datoriile și mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplătești sau să îi bonifici și pe cei care și-au plătit corect taxele și impozitele”, a decarat, luni seară, Darius Vâlcov, la Antena 3.