-7.3 C
România
19 ianuarie 2021
Politica

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, se înscrie în PDL

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 din Capitală, se înscrie astăzi în Partidul Democrat Liberal. Edilul este urmat de susținătorii săi, foști membri PNL.

Potrivit unor surse din PDL, astăzi se va semna un protocol cu Inițiativa România Liberală, lansată în 2012, atunci când Andrei Chiliman a plecat din PNL.

Imediat după alegerile europarlamentare din 25 mai, cele două partide au anunțat că fiecare poate să aibă negocieri cu partidele mai mici, însă colaborările se vor face numai prin absorbție.

De altfel, liderii PNL şi PDL au astăzi o nouă rundă de negocieri legată de fuziunea celor două partide. Liberalii şi democrat-liberalii vor să depună actele de înfiinţare a noului partid până la începutul lunii august.

Andrei Chiliman a părăsit Partidul Național Liberal în 2012, în urma unui conflict cu Crin Antonescu. Acesta din urmă a demisionat după alegerile europarlamentare din acest an, iar interimatul partidului a fost preluat de Klaus Iohannis.

Stiri pe aceeasi tema

Tariceanu, reactie la procedura de infringement la adresa Romaniei: O solutie este infiintarea unei comisii parlamentare

Ioana Badulescu

Presedintele Romaniei le-a cerut liderilor UE crearea unor coridoare umanitare pentru repatrierea romanilor blocati in strainatate

Cristiana Petrariu Bota

Proiectul PNL care prevede acordarea celui de-al 13-lea si al 14-lea salariu de firmele private a fost respins de Senat

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult