ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de ninsori, viscol si vizibilitate scazuta in sud tarii

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu martie 21, 2018 17:06

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de ninsori, viscol si vizibilitate scazuta in sud tarii

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, viscol și vizibilitate scăzută pentru județele din sudul țării, inclusiv București.

Sunt afectate zone din sudul Banatului și al Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei. Ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/ oră.

Avertizarea este valabilă pentru perioada 22 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 15:00.

De asemenea, între 22 martie, ora 15:00 – 23 martie, ora 20:00, este în vigoare o avertizare cod galben de ninsoare, viscol și vreme rece, valabilă pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură.

Ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45-55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.

În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.