Omenirea a pierdut una dintre cele mai strălucite minţi. Stephen Hawking, renumitul astrofizician britanic, a murit la vârsta de 76 de ani. Howking lasă moştenire lucrări revoluţionare despre univers şi o poveste de viaţă aproape ireală. Vocea fizicianului, chiar şi filtrată printr-un sintetizator, a fost mereu un reper în ştiinţă.
Anunţul privind moartea lui Stephen Hawking a fost facut, miercuri dimineata, de familia sa. A fost cel mai cunoscut om de ştiinţă britanic al timpurilor noastre, teoretician al originii Universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani.
„Suntem profund întristaţi că tatăl nostru iubit a murit astăzi. A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar, iar munca şi moştenirea sa vor dăinui mulţi ani”, au anunţat copiii lui Stephen Hawking, Lucy, Robert şi Tim.
Stephen Hawking s-a născut în 1942, în Oxford, a fost fizician, teoretician al originii Universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică a Universităţii Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.
De la vârsta de 21 de ani, Stephen Hawking suferea de scleroză laterală amiotrofică, boală ce l-a ţinut în scaun cu rotile mai bine de 50 de ani.
Stephen Hawking a făcut de-a lungul timpului multe declaraţii care au rămas în memoria colectivă. Iată doar câteva:
“Noi suntem doar o specie avansată de maimuţe pe o planetă minoră ce orbitează în jurul unei stele foarte obişnuite, dar noi putem înţelege Universul, iar asta ne face foarte speciali”.
“Viaţa ar fi tragică, dacă n-ar fi amuzantă”.
“Cel mai mare inamic al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii”.
“Cred că cea mai simplă explicaţie este că nu există Dumnezeu. Nimeni nu a creat Universul şi nimeni nu ne ghidează soarta. Asta mă face să cred la modul cel mai profund că probabil nu există nici Rai, nici viaţă după moarte. Avem o singură viaţă să apreciem modul în care este construit Universul şi pentru asta eu sunt extrem de recunoscător”.
“Chiar dacă nu mă pot mişca şi trebuie să vorbesc cu ajutorul unui computer, în mintea mea sunt un om liber”.
“Dacă ne-ar vizita vreodată extratereştrii, cred că rezultatul ar fi cam ca atunci când Cristofor Columb a descoperit America, lucru care n-a ieşit prea bine pentru nativii americani”.
“Suntem în pericol să ne distrugem singuri din cauza lăcomiei şi prostiei”.