Au fost decernate Premiile Nobel 2018. Din culisele banchetului din sala albastra a Primariei din Stockholm

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu decembrie 11, 2018 21:45

Au fost decernate Premiile Nobel 2018. Din culisele banchetului din sala albastra a Primariei din Stockholm

Premiile Nobel au fost decernate luni. Premiul Nobel pentru pace a fost inmanat la pranz la Oslo, iar restul premiilor, dupa-amiaza la Stockholm. 10 decembrie este intotdeauna Ziua Nobel, fiindca aceasta este data la care creatorul lor a decedat in 1896. O zi plina de evenimente care se incheie cu mult fast seara in sala albastra a Primariei din Stockholm, unde multi isi doresc sa ajunga, dar destul de putini reusesc, transmite RFI.

Ai voie sa porti costum de seara cu frac, camasa alba, papion alb si pantofi de lac. Pentru doamne este ceruta rochia de bal. Ai voie sa vii in costum popular, e permis sa te imbraci in haine academice, cu palarie de doctor universitar, ori cu sapca de student. Insa libertatea alegerii hainelor se opreste aici. Orice alte variante sunt strict interzise la cel mai monden eveniment al anului in Suedia, banchetul Nobel.

Ca sa fii sigur ca intri in seara de 10 decembrie la Primaria din Stockholm, trebuie sa fii ori cap incoronat, ori prim-ministru, ori sponsor, ori castigator al unuia din premiile oferite. Restul invitatiilor sunt oferite de Comitetul Nobel, in functie de ceea ce membrii sai considera ca este important.

Altfel spus, alegerea invitatilor nu este tocmai un proces democratic ori previzibil, insa daca esti student ai o sansa in plus sa intri la banchet. Asta pentru ca anual sunt emise 100 de bilete loto castigatoare. Platesti 5 euro pentru a-ti putea verifica norocul, iar daca astrele sunt de partea ta, poti sa devii fericitul castigator al unui bilet de cuplu. El nu este deloc gratis, costa 650 de euro pentru doi, pret in care intra gustarea, felul principal, desertul, vinul si cafeaua.

A propos de meniu, el este tinut secret pana in momentul in care mancarea este servita. Iar pentru a-l alege, bucatarul desemnat trebuie sa propuna organizatorilor trei variante diferite.

Aseara s-a mers pe o specie de somon la cuptor alaturi de un bulion de creveti intr-o coroana de ceapa cu cartofi crocanti la gustare. A urmat telina coapta cu smantana si unt de ciuperci galbioare, asezata langa o radacina de varza si carne de pe coaste gatita la foc mic la felul principal. Iar la desert, a fost oferita o “armonie de mere” cu inghetata de mere, crema de vanilie si sos de caramel. Bucatarul sef a declarat inainte de banchet ca i se pare foarte interesant sa gateasca legume, care cer mult mai multa imaginatie decat o bucata de carne.

Daca numarul total al invitatilor este in jur de 1.300, bucataria are intotdeauna pregatite 200 de portii suplimentare, in cazul unor accidente… de genul unui carucior cu mancare ce s-ar putea rasturna.

Tot programul serii este calculat la minut. Banchetul incepe la 18:30 cu asezarea invitatilor la mese, si se incheie la 22:52, dupa discursul ultimului laureat. Intre cele doua momente canta fanfara, se fac poze la momente anume alese si exista si cateva momente artistice cu muzica si balet, sub numele “divertisement”.

Daca in mod normal la Stockholm se decerneaza patru premii Nobel, plus inca un premiu oferit de Banca Nationala a Suediei – cea mai veche banca nationala din lume – in 2018 premiul pentru literatura a fost anulat. Comitetul de organizare a luat aceasta hotarare dupa ce Academia Suedeza, cea care alege laureatul a fost anul acesta in mijlocul unor mari scandaluri pe teme de hartuire sexuala, ceea ce i-a scazut puternic credibilitatea.

Revenind la banchet, tema sa a fost “curajul” asa ca au existat multe elemente in programul serii care au sugerat aceasta imagine. Curajoase au fost insa si aranjamentele florale, un amestec de flori proaspete aduse in fiecare an de la San Remo, flori artificiale si elemente de decor si curajoase au fost si unele din tinutele celor prezenti.

La acest capitol, inca de anul trecut ochii stau pe ministra suedeza a culturii si democratiei. Daca in 2017, cand tema era climatul ea a purtat o rochie cu perne din hartie creponata pe brate, anul aceasta ministra a ales sa apara intr-o rochie facuta din bucati de matase second hand, parte dintr-o colectie numita Remake, oferita de Stadsmissionen. Aceasta este o organizatie de ajutorare a persoanelor fara adapost si a consumatorilor de droguri. Aceeasi rochie va putea fi ulterior inchiriata de la Stadsmissionen de cei care doresc sa se simta ca la banchet.

Printre invitatii din acest an, foarte vizibil a fost si „The Edge” Howell Evans, chitarist in trupa U2, care a hotarat sa stea cu caciula pe cap. Motivatia oferita a fost “E frig afara”.

In alta ordine de idei, la un eveniment cu reguli atat de stricte cum sunt Premiile Nobel este foarte usor sa faci gafe. Cea mai des intalnita este acea de a te ridica de la masa, lucru strict interzis cale de 4 ore cat dureaza banchetul. Insa de-a lungul timpului au fost si altele. Printre ele, un laureat si-a inmuiat furculita in farfuria vecinei, care intamplator era regina Suediei iar un prim – ministru si-a lins degetele dupa ce a terminat de mancat. In 1921 Anatole France a venit sa isi ridice premiul mergand pe multe carari si imbracat cu trei paltoane. El a adormit ulterior pe podium.

Aseara insa nimeni nu s-a culcat prea devreme, fiindca dupa banchet a urmat petrecerea oficiala, iar dupa aceasta s-a continuat cu CapNight, un after party organizat de 40 de ani fara intrerupere de Liga Studentilor.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.