Viata bate filmul

BACALAUREAT 2016, SUBIECTE BAC SESIUNEA DE TOAMNA. Ce subiecte pot face departajarea la BAC 2016

BACALAUREAT 2016, SUBIECTE BAC SESIUNEA DE TOAMNA. Probele scrise din cadrul sesiunii de toamna a examenului de BACALAUREAT incep luni, 22 august 2016. Elevii care nu au reusit sa obtina nota de trecere la sesiunea din vara vor trece prin noi emotii privind subiectele care le vor avea de rezolvat la probele scrise la BACALAUREAT 2016, printre care Limba si literatura romana, Limba materna, Matematica sau Istorie, (proba obligatorie a profilului) si proba la alegere. 

BACALAUREAT 2016, SUBIECTE BAC SESIUNEA DE TOAMNA. Potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educatiei, in data de 22 august 2016 vor începe probele scrise la BACALAUREAT 2016 – sesiunea de toamna -, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 23 august de limba şi literatura maternă, 24 august – proba obligatorie a profilului şi 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate la Bacalaureat 2016 vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

BACALAUREAT 2016, SUBIECTE BAC SESIUNEA DE TOAMNA. Deși figurează de ani buni în bibliografia pentru examenul de la Limba și literatura română, cinci din operele recomandate nu au apărut niciodată ca subiect în foaia de examen, subliniaza cei de la Evenimentul Zilei in pagina online.

BACALAUREAT 2016 – 2017. Modificari in modul de organizare al examenului de BAC

VEZI AICI CE REZULTATE AU FOST LA BAC 2016, PRIMA SESIUNE

Notele mari se obțin cu efort, iar departajarea, ca la fiecare sesiune de până acum, o vor face câteva sutimi. Cel mai greu subiect va fi al III-lea din foaia de examen, un eseu în legătură cu opera unui autor canonic. Mai multe detalii aici.

Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat 2016, un absolvent de liceu trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, cumulativ: sa sustina toate probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale; sa sustina toate probele scrise si nota 5 la fiecare dintre acestea; sa obtina media 6 cel putin, la probele scrise.

BACALAUREAT 2016, SUBIECTE BAC SESIUNEA DE TOAMNA. Fiecare lucrare este notata de cate doi profesori. La corectare, daca diferenta dintre notele date de cei doi evaluatori este mai mica de 0,50 puncte, nota finala este media aritmetica cu doua zecimale a celor 2 note, fara rotunjire. Daca diferenta dintre note este mai mare de 0,50 puncte, presedintele comisiei repartizeaza lucrarea unui al treilea profesor evaluator, care in prezenta profesorilor evaluatori initiali stabileste nota finala.

BACALAUREAT 2016, SESIUNEA DE TOAMNA. Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, arată MENCS.

SUBIECTE BAC, 6 IULIE 2016. Subiecte Matematica – Istorie BACALAUREAT 2016. FOTO

BACALAUREAT 2016. Subiecte Romana Bac

CALENDAR BAC 2016, sesiunea de toamnă:

18 – 22 iulie 2016 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

16-17 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
limba română – proba A

16-17 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
limba maternă – proba B

17-19 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație
internațională – proba C

18-19 august 2016 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

22 august 2016 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

23 august 2016 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

24 august 2016 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

26 august 2016 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) –
probă scrisă

29 august 2016 Afişarea rezultatelor pe EDU.RO (până la ora 16,00) şi depunerea
contestaţiilor (orele 16,00 – 20,00)

30-31 august 2016 Rezolvarea contestaţiilor

Stiri pe aceeasi tema

PROGRAM FORTUNA BET 1 MAI 2017. PROGRAM FORTUNA BET 29 APRILIE SI 30 APRILIE 2017

Delia Ion

HOROSCOP 18 IULIE 2016. Previziuni astrale pentru ziua de luni!

Delia Ion

MIREASA PENTRU FIUL MEU 28 FEBRUARIE 2016. Valentin a reusit sa ramana cel mai votat concurent desi calculele hartiei spuneau altceva

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult