Breaking News

Biroul Electoral Central a amanat pentru miercuri decizia de renumarare a voturilor de la Sectorul 1

Biroul Electoral Central (BEC) a amanat pentru miercuri decizia de renumarare a voturilor de la Sectorul 1, dupa ce PSD a solicitat acest lucru, transmit surse citate de Digi 24.

Dupa acuzatiile de frauda lansate din partea dreptei, Dan Tudorache, primarul sectorului 1 si candidatul PSD pentru un nou mandat, a anuntat marti dimineata ca a solicitat renumararea voturilor din acest sector.

La randul sau, Clotilde Armand a anuntat ca va solicita Parchetului General sa preia ancheta, dupa ce politistii au deschis un dosar penal in rem.

Amintim ca procurorii Parchetului Sectorului 1 din Bucuresti s-au autosesizat in cursul zilei de luni si investigheaza o posibila fapta de falsificare a documentelor electorale in alegerile locale, intre timp PSD a cerut renumararea voturilor.

Clotilde Armand a chemat politia la Primaria Sectorului 1, luni, pentru o presupusa tentativa de fraudare a alegerilor de catre reprezentantii PSD, cei de la PNL si USR-PLUS au venit si cu acuzatii de furt de voturi. Reprezentantii celor doua partide sustin ca voturile lor din procesele-verbale de la sectiile de vot au fost trecute in dreptul altor partide pe site-ul Autoritatii Electorale Permanente.

La randul sau, Marcel Ciolacu, presedintele PSD sustine ca tot scandalul este „o tampenie” si spune ca partidul a depus plangere la Biroul Electoral Central (BEC) pentru renumararea voturilor.

Dosarul deschis de politistii de sectia 4 din Bucuresti vine dupa ce, printr-un apel la 112, fusese reclamata o posibila infractiune. Procurorul citat a afirmat ca fapta cercetata este cea prevazuta de articolul 391 din Codul Penal, respectiv „Falsificarea prin orice mijloace a inscrisurilor de la birourile electorale”. Aceasta fapta se pedepseste, potrivit aceluiasi articol, cu inchisoare de la unu la cinci ani.

DE INTERES: Dan Tudorache insista ca a castigat Primaria Sector 1: Am facut numaratoarea paralela, am avantaj
Clotilde Armand, reactie la anuntul lui Dan Tudorache: PSD este istorie in Sectorul 1
Surpriza la Sectorul 1? Dan Tudorache sustine ca el a castigat alegerile cu 200 de voturi in plus fata de Clotilde Armand

Alineatele 3 si 4 ale aceluiasi articol prevad o serie de circumstante agravante ale acestei fapte, care, astfel individualizata, ajunge sa fie pedepsita cu inchisoare de la doi la sapte ani.

„Hai sa va arat cum aratau cele „200 de voturi in plus” despre care vorbea fostul primar pesedist. Priviti codul QR din acest proces verbal. Cu foarfeca. Asa a numarat PSD voturile. Acum nu le-a mers”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

„Colegii mei au stat aici de paza. Suntem foarte atenti la ce se intampla, la voturile adunate aici. Colegii care stateau de paza – nu aveau dreptul sa intre in biroul electoral de sector, chiar daca sunt candidati – au surprins un om care iesea din Biroul Electoral de sector cu procesele-verbale care consemneaza rezultatul numararii voturilor. Un teanc de procese verbale care au fost aduse si am putut intra pentru ca Jandarmeria a fost sesizata, au fost aduse la Primaria Sectrorului 1. In aceeasi cladire avem si Biroul Electoral de sector, si directia de salubrizare a Primariei Sectrului 1. Am putut intra in directia de salubrizare si am gasit si procese verbale pe jumatate completate, elemente care aratau clar ca era sediu de campanie, ca erau urmarite voturile pentru fiecare candidat, pungi cu mita electorala”, a declarat Clotilde Armand la Digi24.

 

Articole asemănătoare

Prodecanul Facultatii de Teologie, preotul Vasile Raduca, declaratii controversate legate de sexologie. Reactia Patriarhiei si a Ministerului Educatiei

Ioana Badulescu

Ministrul Sanatatii a anuntat cand va incepe Romania campania de vaccinare impotriva coronavirusului

Lucy Ionesco

Ordonanta privind obligatia de plata a CAS si CASS pentru contractele part-time la nivelul salariului minim a fost respinsa de Senat

Ioana Badulescu