15.2 C
România
22 octombrie 2020
Bogdan Diaconu cere anularea OMFP 218/ 2015 privind suspendarea activitati iunei firme
Comunicate

Bogdan Diaconu cere anularea OMFP 218/ 2015 privind suspendarea activitatii unei firme

COMUNICAT DE PRESA BOGDAN DIACONU: Către Ministrul Finantelor, domnul Eugen Teodorovici. Solicităm anularea OMFP 218/ 2015 (Procedura de sigilare a unității pe perioada suspendării activității, conform OUG 28 /1999). 

Am luat la cunoștință, atât din mass-media, cât și din petiții ale cetătenilor, de o serie de aspecte ce pot fi considerate la limita abuzului în ceea ce privește activitatea de control desfășurată în ultima perioadă de ANAF. Astfel, pentru neglijență care abia dacă poate fi considerată o încălcare minoră a legii în cazul micilor comercianti (de exemplu, lipsa în casă a unor sume de câtiva lei), s-au aplicat amenzi disproportionat de mari pe care firmele respective nu le vor putea achita (ceea ce va avea drept efect închiderea acestora) sau s-a dispus suspendarea activității acestora și sigilarea spațiului respectiv. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului în temeiul căreia se aplică aceste sancțiuni, contestarea în instanță nu suspendă executarea, așadar, până la rămânerea definitivă a hotărârii, sanctiunea este efectivă și este în măsură să producă o serie de consecințe negative: pierderea clienților, pierderi în ceea ce priveste mărfurile perisabile, lipsirea de venituri a salariatilor si concedierea lor, neîncasarea de impozite pe salarii de către stat și chiar falimentarea respectivelor societăți. Efectul, în acest caz, nu va fi unul benefic asupra bugetului de stat, ci dimpotrivă: încasările la buget se vor diminua, mediul concurențial va fi afectat, iar numărul șomerilor va crește punând presiune pe bugetul asigurărilor.

Vezi si: ANAF poate suspenda activitatea unei firme si pentru diferente mici de bani in plus sau in minus

Este absolut necesară reinstaurarea legalității și a ordinii, context în care se înscrie și lupta împotriva evaziunii fiscale, însa ea trebuie făcută organizat, fără a permite abuzuri și interpretări discretionare care să ducă la efecte contrare scopului acestor legi, iar pedepsele trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptelor.

În acest sens, se impune temperarea excesului de zel si armonizarea sanctiunilor aplicate cu gravitatea reală a faptelor, urmărindu-se respectarea legii în paralel cu protejarea unei concurente corecte, încurajarea firmelor mici si mijlocii si sprijinirea cresterii numărului de locuri de muncă.

Pentru a opri închiderea firmelor mici si mijlocii, solicităm anularea OMFP 218/ 2015 (Procedura de sigilare a unității pe perioada suspendării activității, conform OUG 28/ 1999), care înseamnă oprirea activității societăților respective și punea lor în imposibilitatea de a rezista pe piață, având ca efect concedierea angajaților și blocarea pe orizontală a întregului lanț de comenzi si circuit economic în care erau implicate.

Vă atragem atenția că acest Ordin al Ministrului Finantelor Publice a fost emis de predecesorul Dvs. Darius Vâlcov, în prezent arestat pentru fapte grave de coruptie. Rezultă de aici că un ministru acuzat de șpagă de milioane de euro a dat startul închiderii micilor firme românești pentru bonuri de un leu ! Aceasta nu este dreptatea și corectitudinea pe care o caută societatea românească !

În plus, marii evazionisti, multinationalele, lanturile de supermarketuri nu au fost deranjate până în acest moment de controalele ANAF. Să înțelegem de aici că această campanie este îndreptată exclusiv împotriva firmelor românești mici și mijlocii, dar ocolește marile multinaționale ? Își dorește Ministerul Finanțelor distrugerea capitalului autohton, și așa defavorizat pe piață, pentru ca în România să mai funcționeze doar firmele străine ?

Deputat Bogdan Diaconu

Președintele Partidului România Unită

Deputat Virgil Guran, vicepresedinte PRU

Deputat Paul Dumbrăvanu, vicepresedinte PRU

Stiri pe aceeasi tema

Declaratia presedintelui Basescu dupa summitul NATO de la Newport – Comunicat de presa Administratia Prezidentiala

Cristiana Petrariu Bota

Pericol de avalansa in muntii Fagaras si Bucegi ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele ore

Cristiana Petrariu Bota

Universitatea Politehnica Timisoara a castigat un HUB Digital de la Google

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult