14.4 C
România
27 octombrie 2020
Life

Bogdan Nicula, un cunoscut balerin, a murit din cauza unei boli grave

Balerinul Bogdan Nicula a murit rapus de o boala grava. In varsta de numai 35 de ani, Bogdan Nicula a aflat ca sufera de o boala extrem de grava. A suferit o interventie chirurgicala in Grecia, luna trecuta, insa nu a reusit sa-si mai revina.

În ciuda tuturor eforturilor de salvare depuse în ultimele luni de familia, prietenii şi colegii săi, artistul Bogdan Nicula s-a stins din viaţă, duminică, la doar 35 de ani.

Opera Naţională Bucureşti a anunţat, duminica, că îndrăgitul balerin român „a plecat să danseze în ceruri”: În această dimineață, artistul Bogdan Nicula (35 de ani) a plecat să danseze în Ceruri… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Bogdan Nicula a dansat pe marile scene ale lumii. In 2008 a urcat pe celebra scena a Teatrului Balsoi din Moscova. In iulie 2014, realiza coregrafia si regia spectacolului ,,Noi Origini”, iar la sfarsitul anului a aflat ca sufera de o boala grava.

În ultimele luni, sute de oameni s-au solidarizat cu familia, prietenii şi colegii artistului şi au participat la numeroase spectacole caritabile organizate pentru strângerea celor 50.000 de euro necesari transplantului cu celule stem.

La 1 mai, Bogdan Nicula ajungea din Germania în Grecia, pentru tratamentul cu celule stem.

Bogdan al nostru a ajuns la o clinică din Grecia, pentru tratamentul cu celule stem. A fost transportat din Dusseldorf cu un avion medical. În sfârşit se întâmplă un lucru bun pentru el şi toate spectacolele caritabile care s-au organizat in ţară, toţi oamenii, colegii şi artiştii minunaţi care au donat din iubire şi admiratie pentru el, au ajutat la ceea ce se intampla acum: acest tratament cu celule stem! Va mulţumim pentru ca sunteţi alături de noi in această luptă!, scria Asociația ,,Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului”, pe pagina de Facebook, în urmă cu mai bine de o lună.

Stiri pe aceeasi tema

MIREASA PENTRU FIUL MEU – FINALA SAPTAMNII. Andrei catre Traian: Ai plecat din emisiune ca un gunoi ce esti! Tot la fel de prost ai ramas!

Bogdan

ESHRE: Guvernele si politicienii au un rol extrem de important in educatia privind fertilitatea la nivel global

Cristiana Petrariu Bota

70% dintre cluburile underground din Romania ar putea fi inchise. Cine spune asta

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult