Licitatiile majore din IT vor fi controlate de Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei, institutie aflata sub coordonarea premierului
IT/Stiinta

Boris Johnson i-a enervat pe americani cu taxa digitala, care ar urma sa fie aplicata de Marea Britanie din aprilie

Marea Britanie va introduce o taxa digitala care, cum o anticipeaza la Londra publicatia The Guardian, va afecta gigantii internetului din Statele Unite. Masura care va intra in vigoare din aprilie i-a enervat pe americani, care au amenintat ca in schimb vor introduce taxe vamale pentru britanici. 

Asta in timp ce francezii au ajuns la un armistitiu in acest sens si au decis sa suspende in acest an aplicarea taxei care vizeaza gigantii din domeniul Internetului, in ideea de evita sanctiunile americane si a da mai mult timp pentru gasirea unei solutii globale in cadrul OECD. 

Anuntul privind introducerea taxei digitale a fost facut la Davos de ministrul britanic de Finante, Sajid Javid, in pofida avertismentelor cu represaliile venite de la omologul american, Steven Mnuchin.

„Intentionam sa punem in practica taxa noastra pentru serviciile digitale in luna aprilie. Este o taxa proportionata si este conceputa in mod deliberat ca o taxa temporara astfel ca o vom elimina imediat ce se va ajunge la o solutie internationala”, a declarat Sajid Javid la un panel organizat cu ocazia Fondului Economic Mondial (WEF) de la Davos.

In replica, Steven Mnuchin, prezent la acelasi panel, a spus ca o astfel de masura din partea Marii Britanii va declansa o riposta din partea Washingtonului via introducerea de tarife vamale.”Aspectele ce tin de taxele internationale sunt foarte complicate si necesita foarte mult timp pentru a fi analizate. Daca cineva pune in mod arbitrar taxe pentru companiile noastre digitale, vom analiza posibilitatea de a introduce, arbitrar, taxe pentru companiile constructoare de automobile”, a spus Mnuchin.

Mai multe stat europene analizeaza posibilitatea introducerii unor taxe speciale care sa vizeze motoarele de cautare online, platformele de social media si cele de vanzari online, ceea ce a generat critici din partea Washingtonului care sustine ca astfel de taxe vizeaza in mod incorect firmele americane.

Proiectul autoritatilor britanice prevede introducerea unei taxe de 2% pentru anumite servicii digitale precum motoarele de cautare online, platformele de social media si cele de vanzari online. Taxa nu se va aplica decat companiilor care genereaza o cifra de afaceri anuala de cel putin 500 milioane lire sterline (560 milioane euro) si ar urma sa aduca la buget aproximativ 400 milioane de lire pe an in 2022.

Decizia autoritatilor britanice de a nu renunta la proiectul taxei digitale ar putea complica intentia Londrei de a negocia cu Washingtonul un vast acord de liber schimb dupa finalizarea Brexitului. Anterior Sajid Javid a anuntat ca lucrarile cu SUA pentru un acord de liber schimb au inceput.

Articole asemănătoare

Descoperire la mormantul lui Iisus din Ierusalim. Arheolog: Cand ne-am dat seama, au inceput sa imi tremure genunchii

Lucy Ionesco

BLACK FRIDAY 2017. S-a lansat Ghidul pentru Black Friday 2017, vanzari care se vor desfasura pe 17 noiembrie in mediul online

Ioana Badulescu

7 din 10 soferi sunt dependenti de telefon la volan. Cei mai multi trimit mesaje si stau pe Facebook

Lucy Ionesco