Brexit
Externe

BREXIT. Londra si Bruxelles au ajuns la un acord privind perioada de tranzitie, guvernul Marii Britanii a cedat pe problema cetatenilor europeni

Bruxelles și Londra au ajuns la un acord privind perioada de tranziție a Brexitului, cu câteva zile înainte de reuniunea Consiliului European din 22 și 23 martie. Guvernul britanic a cedat pe problema cetățenilor europeni. Însă viitorul frontierei dintre cele două Irlande rămâne nesoluționat, atrag atenția comentatorii.

„În această perioadă, Marea Britanie își va pierde dreptul de vot și trebuie să aplice toate legile noi sau existente la nivelul UE“, constată Daily Telegraph. De fapt, „libertatea de mișcare va continua pe tot parcursul tranziției”, mai spune ziarul.

”Guvernul a dat înapoi”, crede săptămânalul New Statesman. ”Brexiterii au acceptat un acord privind tranziția pe care ei l-au considerat mult timp drept inacceptabil”.

Iar The Guardian spune că Theresa May a intrat în colimatorul aripii pro-Brexit după concesia privind perioada de tranziție. Mai mult, conservatorii se tem și de alți pași înapoi, în domenii diverse, de la imigrație până la pescuit. A fost pur și simplu ziua când linia roșie britanică a dispărut, scrie The Guardian.

De cealaltă parte a Canalului, Le Figaro constată că, dacă Theresa May Poate invoca o jumătate de victorie, cei douăzeci și șapte așteaptă discuția privind Irlanda.

Această perioadă de tranziție – sau „punerea în aplicare” a Brexitului așa cum se spune în Londra – îndepărtează, cel puțin temporar, spectrul unei rupturi catastrofale pe continent. În schimb, perspectiva divorțului devine mult mai tangibilă, atât în ​​Regatul Unit, cât și pe continent.

Etapa foarte dificilă a negocierilor abia începe, avertizează însă Süddeutsche Zeitung:

„Acum va deveni evident că cele 27 de state ale UE au interese foarte diferite. Iar britanicii vor ști cum să exploateze acest lucru. Europa trebuie să aibă grijă ca Brexitul să nu devină un element de diviziune. Până în prezent, toate statele UE au lucrat ca o echipă, pentru că doreau aceleași lucruri. În ceea ce privește atât drepturile cetățenilor UE în Marea Britanie, cât și banii, UE a reușit să-și îndeplinească obiectivele . Acum, problema irlandeză volatilă rămâne de rezolvat”.

Acordul lasă deschisă problema nord- irlandeză, constată și Irish Times:

”Marea Britanie nu a acceptat proiectul de text al UE ca bază pentru negocierile privind viitorul frontierei, deși acceptă anumite părți ale acesteia, cum ar fi cele care se referă la regimul de călătorie.

Și iată cum, nu pentru prima dată, slăbiciunea politică a Theresei May s-a dovedit a fi forța sa de negociere.

Bruxelles știa că eșecul unul acord privind tranziția, în această săptămână, ar fi riscat generarea unei presiuni politice masive din partea Brexiterilor pentru ca prim-ministrul să se retragă de la negocieri”.

Stiri pe aceeasi tema

Andrei Iancu, avocat de origine romana din California, numit de Trump subsecretar la Casa Alba

Ioana Badulescu

Donald Trump l-a demis pe ministrul Apararii dupa o serie de divergente publice

Teodora Badescu

Sanctiunile SUA impotriva Iranului au intrat in vigoare in aceasta dimineata. UE a anuntat ca va lua toate masurile pentru a proteja companiile europene afectate

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult