Joi, 23 iunie, are loc referendumul privind rămânerea sau ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Cetățenii români care locuiesc în Marea Britanie nu au drept de vot, la fel ca toți ceilalți rezidenți din statele membre UE, insa rezultatul votului îi va afecta și pe români, atât pe cei care sunt deja rezidenți în Regatul Unit, cât și pe cei care să gândesc să vină acolo, subliniaza RFI pe pagina online. Un eventual Brexit ar avea consecinţe cumplite pentru proiectul european, ar tăia aripile şi aşa destul de ofilite ale UE, declară la RFI Mircea Geoană, fost ministru de Externe. „Dorința mea e să rămânem, pentru că și noi și ei suntem europeni, iar migrațiile s-au făcut nu numai de acum, ci de mii și mii de ani”, spune un roman.
Vor exista consecinţe grave pentru proiectul european, dacă se votează pentru Brexit, adica pentru ieşirea din UE, considera fostul ministru de Externe, care completeaza ca proiectul european va suferi o lovitură nu chiar mortală, dar una care va tăia aripile Europei şi aşa destul de ofilite după criza euro, după criza financiară şi după criza migraţiei.
În opinia lui Mircea Geoana, dacă ar rămâne în UE, Marea Britanie se va transforma într-un avocat extrem de vocal, care va pleda pentru preluarea prerogativelor Bruxellesului de către alte ţări europene.
Mircea Geoană a mai declarat la RFI că un eventual Brexit ar avea consecinţe colosale: „Consecinţele sunt absolut colosale şi aş îndrăzni să spun indiferent de rezultat. Chiar dacă tabăra pentru a rămâne în Europa a luat un mic avans ieri, este posibil ca emoţia produsă de asasinarea odioasă a parlamentarei laburiste Jo Cox să fi contribuit la o emoţie care ajută poate un pic tabăra rămânerii în UE, dar ieşirea din UE va reprezenta probabil varianta cea mai proastă din două variante proaste. Cea mai proastă pentru consecinţele economice, financiare şi geopolitice. Marea Britanie este o ţară din G7, este capitala necontestată a serviciilor financiare din această parte a lumii, este o putere militară încă importantă, este un aliat în NATO de prim rang”.
Olanda a votat impotriva Uniunii Europene, servind o lectie pentru campania de Brexit a Marii Britanii
Motivele pentru care Marea Britanie vrea sa plece din Uniunea Europeana
Senatorul anticipează că vor exista consecinţe „cumplite şi pentru proiectul european, mai ales dacă se votează pentru ieşirea din UE, urmează ani complicaţi (…), iar proiectul european va suferi o lovitură n-aş îndrăzni să spun mortală, dar una care va tăia aripile şi aşa destul de ofilite după criza euro, după criza financiară şi după criza migraţiei, asta ne-ar mai trebui în Europa, o lovitură de o astfel de magnitudine”.
Mircea Geoană spune că „în mod clar, dacă Marea Britanie rămâne, ea va încerca să formeze, să forjeze şi să promoveze un fel de consens britanic în interiorul UE, va încerca să-şi ia adepţi şi vor fi nu puţini cei care vor fi tentaţi să meargă pe o variantă în care să se preia de la Bruxelles de o manieră sistematică, de o manieră programatică, în jurul unui vârf de lance atât de puternic cum este Marea Britanie, a prerogativelor pe care Bruxellesul le-a acumulat. Va fi o ofensivă permanentă, tăcută sau mai vocală împotriva teocraţiei, nu a birocraţiei de la Bruxelles. Va fi Marea Britanie vârful de lance care va spune nu intraţi în zona euro, pentru că este periculos şi nu aveţi amortizoare în caz de criză financiară. Marea Britanie se va transforma într-un avocat extrem de vocal şi de ce nu, cu ceva rezonanţă, inclusiv în ţări fondatoare ale Uniunii Europene, cum este cazul Franţei, unde anul viitor vor fi alegeri”.
CE SPUN ROMANII DIN UK DESPRE BREXIT
“Mă îndoiesc că în cazul ieșirii din UE Marea Britanie ne va trata pe noi românii într-un mod care să ne creeze dificultăți de integrare sau de adaptare sau de conviețuire”, spune jurnalistul și muzicianul Marian Stan care locuiește la Cambridge.
“Să nu uităm că Marea Britanie, ca și sora ei mai mare, Statele Unite, au fost întotdeauna interesate să absoarbă, forța de muncă de calitate, adică oamenii capabili. Eu zic că cei capabili nu ar trebui să-și facă griji în cazul ieșirii din UE.” adaugă el.
ROMAN IN MAREA BRITANIE. Cum te poti angaja intr-un aeroport care deserveste Londra
Romanii din Marea Britanie nu-si cunosc drepturile, desi fac muncile cele mai dificile
“Despre cei incapabili, nu știu ce să spun, probabil că nu vor rezista, așa cum probabil nu vor rezista nici cei leneși sau cei care se iau în piept cu legea.” conchide Marian Stan.
La ora actuală se află în Regatul Unit un număr estimat de peste 200000 de români, dintre care aproape jumătate în Londra, o cifră care a crescut simțitor după deschiderea totală a pieței muncii pentru români și bulgari la 1 ianuarie 2014.
Brexit – recesiune – șomaj?
Ciprian Prodan lucrează în construcții, ca majoritatea bărbaților români din Marea Britanie și consderă că ieșirea din UE ar duce la o recesiune cu consecințe grave pentru românii de aici.
“Părerea mea este că se vor pierde foarte multe joburi în construcții, estimez la 30% aceste pierderi, salariile vor scădea foarte mult, la fel și prețul locuințelor”, spune Ciprian Prodan, care este proprietarul unei mici companii de construcții.
Floria Teleman lucrează cu jumătate de normă în educarea copiilor preșcolari și știe că nu poate influența rezultatul scrutinului de joi, dar este convinsă de faptul că va fi afectată de o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE. Iar o astfel de situație va impune o altă atitudine din partea românilor, spune ea.
“Profitând de această situație această situație devine un motiv de filtrare proprie și anume, decizi în ce loc te duci, ai dreptul să te duci, filtrându-ți decizia prin anumite criterii, criterii pe care până acum noi le-am folosit tot timpul, de exemplu pentru mine un criteriu de bază este – nu mă duc într-un loc în a cărui limbă n-o cunosc, pentru că neputând să comunic cu ceilalți nu pot să-mi câștig existența, iar ca să-mi câștig existența trebuie să comunic ce știu să fac, să mă vând”, spune Floria Teleman.
Decizia pe care o va lua electoratul britanic joi este una crucială, care privește nu doar Regatul Unit, ci și întreaga Uniune Europeană și poate chiar întreaga planetă, dar, după cum spune George Maglan, dublu licențiat universitar care lucrează în Londra ca bucătar, aceasta nu pare să-i intereseze prea mult pe românii de aici.
“Marea majoritate a românilor încă nu-și dau seama de ce impact ar putea să aibă, pentru că sunt angrenați în munca de zi cu zi și muncesc din greu și așa cum suntem noi obișnuiți și aici, dar și în România,u știm să luăm decizii nu când ar trebui , într-un mod elegant și doar cu capul, ci doar în momente de criză, atunci știm să ieșim în stradă știm să luăm poziții mult mai dure”, spune George Maglan care adaugă că acum e mult prea târziu, dar românii ar fi putut să facă o acțiune de lobby pentru a-și face cunoscut punctul de vedere cu privire la acest referendum.
Sprijin pentru rămânere
Așadar românii nu au posibilitatea să influențeze rezultatul, dar dacă ar fi să transmită un mesaj electoratului britanic, ce i-ar spune?
E bine să rămână în Uniune, nu numai pentru români, pentru toată lumea, e bine să rămână în interior, e de părere Ciprian Prodan.
Evident că aș vrea să rămână în UE, e dorința exprimată de Floria Teleman la RFI.
Dorința mea e să rămânem, pentru că și noi și ei suntem europeni, iar migrațiile s-au făcut nu numai de acum, ci de mii și mii de ani, încheie George Maglan.
Sursa: RFI