Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, Charles urmând a prelua frâiele regale, ca rege al Marii Britanii. Regină la numai 25 de ani, Regina Elisabeta a fost cea mai longevivă suverană a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume. Ultimele imagini cu suverana în viață au fost făcute marți, când regina o numea pe Liz Truss în funcţia de prim-ministru al ţării, la Castelul Balmoral.
Când Elisabeta a urcat pe tron, Iosif Stalin conducea Uniunea Sovietică, Mao Zedong conducea China, iar Harry Truman era președintele Statelor Unite, în timp ce Winston Churchill era prim-ministru britanic. Regina Elisabeta a fost reprezentată de 15 prim-miniştri.
Elizabeth a fost regina a 15 tărâmuri, inclusiv Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Antigua şi Barbuda, Bahamas, Belize, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Saint Kitts şi Nevis, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent şi Grenadinele şi Tuvalu.
Regina Elisabeta a avut patru copii: Charles, Anne, Andrew şi Edward, opt nepoţi şi 12 strănepoţi.
Regina Elisabeta a II-a – 70 de ani de domnie
Regina Elisabeta a II-a s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York.
Regina Elisabeta a II-a a fost şefa Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Prințesa Elisabeta s-a căsătorit cu locotenentul de marină Philip Mountbatten, un prinţ grec, la Westminster Abbey din Londra, pe 20 noiembrie 1947. Au avut patru copii: Prinţul Charles (născut în 1948), Prinţesa Anne (1950), Prinţul Andrew (1960) şi Prinţul Edward (1964). Prințul Philip a murit în aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani.
A urcat pe tronul Marii Britanii pe 6 februarie 1952, când avea 25 de ani, după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea. A fost încoronată în luna iunie 1953, iar evenimentul a fost prima încoronare televizată.