Presedintele destituit al Cataloniei, Carles Puigdemont, a declarat marti, la Bruxelles, ca va accepta rezultatul alegerilor de pe 21 decembrie si ca nu cauta azil in Belgia, relateaza Reuters.
Puigdemont a spus ca nu incearca sa scape de justitie dupa ce un procuror a propus depunerea unei plangeri impotriva sa pentru rebeliune. Fostul lider nu a spus pana cand va sta in Belgia, dar a spus ca se va intoarce in Catalonia cand guvernul spaniol ii va oferi „garantii”.
Potrivit AFP, acesta ar mai fi spus ca a fost necesara „incetinirea” procesului de independenta catalana pentru a evita nelinistea.
Curtea constitutionala spaniola a suspendat marti declaratia de independenta Cataloniei, in urma unui recurs al guvernului central, a anuntat AFP.
Parlamentul catalan a fost dizolvat in mod oficial luni, iar presedinta institutiei Carme Forcadell va conduce o comisie parlamentara de tranzitie pana la alegerile regionale de la 21 decembrie.