-5.4 C
România
2 decembrie 2020
Casa Regala, anunt privind starea de sanatate a Regelui Mihai, in preajma zilei de nastere
Social

Casa Regala, anunt privind starea de sanatate a Regelui Mihai, in preajma zilei de nastere

Casa Regala a Romaniei a facut, duminica, un anunt privind starea de sanatate a Regelui Mihai, cu trei zile inainte de aniversarea zilei de nastere. Miercuri, 25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai va implini varsta de 96 de ani, iar cu acest prilej, Familia Regala gazduieste la Bucuresti doua importante evenimente.

Potrivit comunicatului transmis de Casa Regala, Regele Mihai se afla in continuare sub supravegherea permanenta medicilor si urmeaza tratamentul obisnuit din ultimele luni. Principesa Maria ii va fi alaturi, in Elvetia, in preajma zilei de nastere.

„Principesa Maria se afla in Elvetia, pentru a fi alaturi de Regele Mihai, in preajma zilei de nastere a Majestatii Sale. Alteta Sa Regala petrece cateva zile la resedinta privata a tatalui ei. Majestatea Sa continua sa fie sub supravegherea permanenta a medicilor, urmand tratamentul obisnuit al ultimelor luni”, a anuntat Casa Regala.

„Custodele Coroanei va decora, in numele Majestatii Sale, un numar de 14 personalitati din Romania si Europa, la Sala Tronului Palatului Regal. Seara, Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principesa Maria vor lua parte la concertul caritabil organizat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei la Ateneul Roman. Concertul a ajuns la a zecea editie si este organizat cu scopul de a aduna fonduri pentru sustinerea programului anual Tinere Talente”, precizeaza Casa Regala.

In urma cu doua luni, Casa Regala anunta ca Regele Mihai este intr-o stare de sanatate fragila, dar echilibrata, si are o stare de spirit buna. Tot atunci, se mentiona ca Regele Mihai „continua sa stea zilnic sub o atenta supraveghere a medicilor, a unui personal medical de diverse specialitati, precum si in prezenta unor devotati membri ai personalului Casei Majestatii Sale, detasati in Elvetia”. De asemenea, la resedinta privata continua sa fie zilnic doua maici ortodoxe, detasate de Biserica Ortodoxa Romana.

Regele Mihai I s-a retras din viata publica la inceputul lunii martie a anului trecut, cand Casa Regala a anuntat ca a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant si leucemie cronica si a fost supus unei interventii chirurgicale la o clinica din Lausanne.

Stiri pe aceeasi tema

Traficul rutier din Vama Albita, blocat marti dimineata din cauza unor perchezitii DNA

Bogdan

PENSII MILITARE – MApN explica ce corectii se vor face la pensiile militare si daca se va trece la plafonare

Ioana Badulescu

Societatea civila din judetele Moldovei lanseaza la Iasi o structura civica regionala prin care sa stopeze trendul economico-social care duce la dezastru absolut

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult